Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Festival de artă urbană la Iaşi
Clubul Interact Iaşi organizează în perioada 15-17 aprilie cel mai mare festival de artă urbană din Iaşi - "Interact Art Fest". În prima zi de festival, pe strada Lăpuşneanu, ieşenii vor putea admira o piesă de teatru stradal, iar sâmbătă, 18 aprilie, la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" va avea loc o proiecţie de scurtmetraje. Duminică, 17 aprilie, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt vor fi amenajate panouri pentru pictat, pe care atât elevii liceelor din Iaşi, cât şi simplii trecători vor avea posibilitatea să îşi exprime ideile artistice pe o temă dată.



.jpg)
