După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Festivalul de colinde „Venite adoremus“, la Gurahonţ
Parohia Gurahonţ şi Grupul Şcolar Industrial "Ioan Buteanu" din Gurahonţ au organizat pe 17 decembrie festivalul de colinde intitulat "Venite adoremus". Deşi evenimentul a fost la prima ediţie, prezenţa a fost una numeroasă, câteva sute de elevi şi cadre didactice participând la acesta.
În deschiderea evenimentului, preotul paroh Moţ Crăciun Dorel a ţinut un cuvânt, vorbind despre bucuria sărbătorii Naşterii Domnului şi pregătirea lăcaşului sufletesc al fiecăruia pentru primirea Pruncului Iisus. Referindu-se la festivalul de colinde, părintele paroh a arătat că o dată-n an în această perioadă avem prilejul de a redeveni, prin colind, copii, vibrând sufleteşte la auzul colindului străbun. Mesajul praznicului Naşterii Domnului e acel al păcii şi al bunei înţelegeri între oameni, care are ca temelie iubirea Lui Dumnezeu faţă de oameni şi a omului faţă de Dumnezeu şi semeni. În continuare, grupuri de colindători de la şcolile din comunele învecinate au prezentat câte un buchet de colinde şi poezii religioase. Astfel au urmat: Ansamblul de mandoline de la Grupul Şcolar "Ioan Buteanu" Gurahonţ, dirijor Mecea Adina; Grupul de colindători de la Şcoala Generală Pleşcuţa, dirijat de prof. Brînda Nicoleta; Grupul de colindători de la Şcoala Generală Iacobini, comuna Brazii, dirijat de prof. Vesa Viorica; Grupul de colindători de la Şcoala Generală "Lazăr Tâmpa" Almaş, dirijat de prof. Crişan Cristina; Grupul de colindători de la Grup Şcolar Industrial "Ioan Buteanu" Gurahonţ, dirijat de prof. Brînda Nicoleta. A urmat apoi ca invitat special Corul Bisericii Ortodoxe din Gurahonţ, dirijat de prof. Brînda Nicoleta, cu un buchet de colinde tradiţionale. În încheiere, părintele a mulţumit conducerii Grupului Şcolar Industrial "Ioan Buteanu" Gurahonţ şi tuturor celor ce s-au implicat pentru organizarea şi realizarea acestui festival, precum şi invitaţilor ce au luat parte, urându-le Praznice Fericite şi alese bucurii. Au fost împărţite daruri tuturor celor prezenţi.



.jpg)
