Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Formare trainică pentru parteneriat social la Tulcea
La sediul Episcopiei Tulcii s-au desfăşurat miercuri, 26 ianuarie, lucrările Seminarului cu tema "Formare trainică pentru parteneriat social". Au participat Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, părintele inspector patriarhal Eduard Valentin Teodor şi Florina Rizoaica, sociolog, reprezentanţi ai Federaţiei Filantropia din Bucureşti, protoiereii şi responsabilii cu activităţile filantropice din cuprinsul Eparhiei Tulcii şi alţi invitaţi. "Seminarul organizat cu sprijinul Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române a prezentat liniile generale, precum şi metodele de lucru prin care acest proiect iniţiat pe parcursul a 36 de luni va fi implementat şi la nivelul Eparhiei Tulcii.



.jpg)
