În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Gânduri pentru un sfârşit, gânduri pentru un nou început
Încă un an şcolar şi încă unul din viaţa noastră... Suntem mai înţelepţi, suntem mai buni, mai pregătiţi să facem faţă problemelor pe care ni le scoate înainte societatea în care trăim? Interogaţie la care doar timpul le va da răspunsul cuvenit. Într-o reflecţie se spunea că un părinte va şti dacă şi-a făcut datoria atunci când nepoţii lui se vor comporta corespunzător. Cel care doreşte permanent să cunoască nu cunoaşte povara vârstei căci "doar un tânăr în căutare este cu adevărat tânăr". Tinerii sunt într-o perpetuă căutare, pentru că ceea ce le oferă societatea nu este nicicând suficient. Aşadar, nu este nimic greşit în a încerca să descoperi ceva cu totul nou, condiţia fiind ca elementul nou să nu distrugă frumuseţea spirituală, frumuseţea fiinţei umane aşezată în lumina iubirii lui Dumnezeu. Căutarea lucrurilor pozitive este benefică şi dăruieşte celui aflat în căutare mulţumire, pace interioară. Există însă şi o căutare zbuciumată, înţeleasă prin acele mijloace de distrugere a ceea ce a sădit în om Dumnezeu: droguri, alcool, violenţă. Se repetă astăzi într-un mod obsedant cuvântul criză, termenul fiind adesea legat de latura financiară, economică, dar această criză nu este oare rezultatul unei crize morale? Este datoria dascălilor acestor generaţii să călăuzească tinerii spre ceea ce înseamnă cu adevărat căutare, spre ceea ce înseamnă cu adevărat valoare. Doar astfel tinerii vor rămâne tineri, doar astfel vor rămâne în nimbul Luminii eterne.