În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Grijă pentru păstrarea Ortodoxiei în Arad
Catehizarea, în special a copiilor şi a tinerilor, şi activităţile cu caracter misionar-pastoral pentru menţinerea credincioşilor în dreapta credinţă au constituit întotdeauna o prioritate în Arhiepiscopia Aradului. Miercuri, 16 martie, la Centrul Eparhial din Arad, a avut loc consfătuirea protopopilor şi a coordonatorilor cu cateheza din Arhiepiscopia Aradului, prezidată de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei.
Istoricul fenomenului pătrunderii elementului neoprotestant şi sectar în urmă cu un secol în România fixează zona Aradului ca fiind una de prim impact. Dar aceeaşi sursă confirmă şi faptul că tot aici au activat cei mai zeloşi misionari şi luptători cu sectarismul: episcopii Ignatie Papp, Grigorie Comşa, Andrei Magieru, preoţii Gheorghe Ciuhandu, Ilarion Felea, Simeon Şiclovan, Petru Deheleanu şi mulţi alţii. Astăzi, evaluările statistice confirmă faptul că, chiar dacă procentul nonortodocşilor în judeţ este mai ridicat, aceasta nu se datorează unor treceri masive de la credinţa ortodoxă, ci unor cauze demografice, obiective. Pentru a intensifica activitatea misionar-pastorală şi catehetică în eparhie, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, miercuri, 16 martie, la Centrul Eparhial din Arad, a avut loc consfătuirea părinţilor protopopi şi a coordonatorilor cu cateheza la nivelul protopopiatelor Arhiepiscopiei Aradului. Concurs de creaţie creştină "Copilul în familie" S-a discutat despre impulsionarea activităţilor catehetice în cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor" prin organizarea, la nivel de parohie, protopopiat şi eparhie, a Concursului naţional de creaţie creştină "Copilul în familie", cu cele două secţiuni, literară şi de creaţie artistică. Au fost analizate activităţile cercurilor pastoral-misionare din cuprinsul arhiepiscopiei pe anul 2010 şi au fost fixate tematicile şi graficul desfăşurării întâlnirilor din anul 2011. De asemenea, au fost abordate şi aspectele legate de mediatizarea activităţilor pastoral-misionare, catehetice, sociale şi administrativ-bisericeşti prin abonarea parohiilor la "Ziarul Lumina" al Patriarhiei Române şi la publicaţiile eparhiale "Biserica şi Şcoala" şi "Calea mântuirii". Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a trasat câteva coordonate pe baza temelor discutate, în lumina hotărârilor sinodale privind activitatea misionară pe care trebuie să o desfăşoare Biserica în contextul actual. Înalt Preasfinţia Sa a cerut părinţilor protopopi şi coordonatorilor o mai pronunţată implicare pe tărâm pastoral-misionar prin cateheză, pentru reflectarea activităţilor concrete la fiecare parohie. În final, participanţii au mulţumit Înalt Preasfinţitului Timotei pentru prezenţă şi pentru grija permanentă pe care o are pentru bunul mers al activităţilor catehetice şi pastoral-misionare din eparhie.