Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
În Duminica a 4-a după Rusalii, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Vasile Nunu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Huțu, com. Găiceana, Protopopiatul Sascut. Tot în acest context liturgic, cei doi ierarhi au înălțat rugăciuni de pomenire pentru sufletul Episcopului Emilian Crișanul, trecut în odihna lui Dumnezeu în data de 26 iunie.
Cuvântul de învățătură a fost adresat credincioșilor de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, care a evidențiat câteva dintre calitățile duhovnicești ale sutașului, regăsite în pericopa evanghelică a Duminicii a 4-a după Rusalii (Matei 8, 5-13).
În încheierea cuvântului său, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a vorbit despre faptul că cei care sunt pecetluiți prin Taina Botezului și sunt numiți fii ai lui Dumnezeu după har primesc în timpul rostirii rugăciunii putere din puterea lui Dumnezeu, iar cuvântul rugăciunii lor poate mijloci înaintea lui Dumnezeu vindecarea celor care sunt în suferință și neputință.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale din Roman.



.jpg)
