Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Hirotonii în Duminica a 30-a după Rusalii la Târgoviște
Numeroși credincioși au participat duminică, 28 noiembrie, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Dumitru Popa, pe seama Parohiei Dărmănești II, Protoieria Târgoviște Sud, și întru diacon pe teologul Florin Ivașciuc, pe seama Parohiei Cocani, Protoieria Titu, județul Dâmbovița. Ambii sunt absolvenți ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică a zilei, referitoare la Dregătorul bogat și la păzirea poruncilor, arătând că bogăția nu este un obstacol în calea mântuirii, fiindcă cei bogați au posibilitatea de a face multe fapte bune cu ceea ce au, sprijinind misiunea filantropică a Bisericii și ajutând pe cei aflați în nevoie, ne-a transmis Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
