În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hram la Calapodeşti în Duminica Sfinţilor Români
Pelerinii din zona Bacăului, dar şi din alte părţi ale ţării au venit ieri, 22 iunie 2014, în număr mare la Mănăstirea Calapodeşti pentru a participa la sărbătoarea hramului acestei aşezări monahale.
A devenit o tradiţie ca în Duminica a II-a după Rusalii, a Sfinţilor Români, oamenii să-şi îndrepte paşii spre Calapodeşti, unde de mai mulţi ani se ridică o măreaţă biserică cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, prin strădania protos. Pahomie Parfene, stareţul Mănăstirii Calapodeşti, şi a obştii pe care o păstoreşte. Programul liturgic dedicat hramului a început sâmbătă seara cu slujba Privegherii, oficiată de ieromonahul Teofan Mandache de la Mănăstirea „Cinstirea Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos“ - Hârşova din judeţul Constanţa, alături de un sobor numeros de preoţi. Ieri-dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de 12 preoţi veniţi din mai multe părţi ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. „La Sfânta Liturghie, oficiată în paraclisul de vară închinat Sfinţilor Români, au participat foarte mulţi credincioşi. Am rămas impresionat de numărul pelerinilor care au venit să se roage împreună cu noi la acest ceas de sărbătoare. Mulţi oameni din zona Oneştiului au venit îmbrăcaţi în costume naţionale. Ei au spus că ziua României ar trebui să fie sărbătorită în Duminica Sfinţilor Români. Predica prilejuită de această sărbătoare a fost ţinută de pr. Adrian Alexandrescu de la Parohia Dealu Morii, care a menţionat că sfinţii sunt mijlocitori înaintea lui Dumnezeu“, a relatat protos. Pahomie Parfene, care a menţionat că în prezent este montată schela pentru lucrările de finisare la biserica aşezării monahale ce a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare.