În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Hram la capela Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă clujean
Capela Spitalului Clinic Judeţean de urgenţă din Cluj-Napoca şi-a serbat sâmbătă, 18 octombrie, ocrotitorul, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu ocazia hramului „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca“, de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Au participat la Sfânta Liturghie Arhierească cadre medicale, alături de conducerea spitalului, precum şi mulţi bolnavi internaţi în spital.
IPS Părinte Mitropolit a vorbit celor prezenţi despre viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, ocrotitorul sfântului locaş, evidenţiind o parte din calităţile Sfântului Apostol.
„Sfântul Luca a fost un credincios luminat, profund, sensibil şi legat cu tot sufletul de Domnul Iisus Hristos. Pe de o parte avea credinţă puternică, pe de altă parte era un filantrop, era medic fără de arginţi ce a dat îngrijire tuturor celor ce aveau nevoie, inclusiv Sfântul Apostol Pavel, de aceea îl pomeneşte în Epistola către Coloseni pe «doctorul iubit», pe Sfântul Luca. Era un om care îşi iubea semenii. De fapt, nu făcea altceva decât să urmeze Domnului său, Domnului Iisus Hristos, tămăduind toată boala şi neputinţa în popor“, a spus IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
La finalul cuvântului său, IPS Părinte Mitropolit l-a rugat pe Domnul Iisus Hristos ca, prin rugăciunile Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, să aducă multă mângâiere şi tămăduire celor ce sunt în acest spital, iar părintelui Ioan Cosma, slujitor la acest sfânt locaş, să-i dea putere ca să le aducă mângâiere sufletească celor întristaţi, celor necăjiţi.
Capela de pe strada Victor Babeş din Cluj-Napoca a fost amenajată odată cu ridicarea spitalului, însă a fost închisă în timpul regimului comunist şi redeschisă după 1990, după cum a declarat Ioan Cosma, preot misionar la Spitalul Judeţean din Cluj. (Andreea Pâgleşan)