După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hram la Satu Mare
Marţi, 30 noiembrie, una dintre bisericile din Satu Mare şi-a sărbătorit patronul spiritual, pe cel numit Apostolul Românilor, Sfântul Andrei. De ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, conform TRINITAS TV, citat de agenţia de presă Basilica. Biserica Parohiei "Sfântul Apostol Andrei" este unul dintre lăcaşurile de cult recent ridicate în Satu Mare, lucrările de construire fiind realizate între anii 1999 şi 2005. (O.R.)



.jpg)
