În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul bisericii fără acoperiş
▲ La Iazu-Nou, credincioşii s-au adunat pentru a participa la slujba de hram în biserica aflată în construcţie, unde lucrările s-au oprit aproape de acoperiş ▲ Au fost aduse aici moaştele Sf. Gheorghe de la Feredeni ▲ Credincioşii au primit apă, hrană caldă, iar copii din parohie au expus icoanele făcute cu mâna lor ▲
Sute de credincioşi au participat ieri, 27 iulie, la hramul bisericii din satul Iazu-Nou, comuna Şipote, judeţul Iaşi, Protopopiatul Hârlău. Aici, se construieşte din 2002 o biserică, cu hramul „Sf. Parascheva“ şi „Sf. Pantelimon“. Slujbele din parohie se oficiază, de obicei, într-un paraclis, care este neîncăpător la o sărbătoare atât de mare. Pentru că la sărbătoarea Sfintei Parascheva, foarte mulţi credincioşi de la Iazu-Nou vin la Catedrala mitropolitană de la Iaşi pentru a se închina moaştelor sfintei, s-a împământenit aici obiceiul ca sărbătoarea mare a parohiei să fie la Sf. Pantelimon. Pe lângă faptul că slujbele din ziua hramului s-au oficiat în interiorul bisericii în construcţie, unde s-a amenajat un altar şi s-a pregătit spaţiul pentru credincioşi, ziua de ieri a fost deosebită pentru Iazu-Nou şi pentru că aici au fost aduse de la parohia Feredeni, comuna Deleni, o parte din moaştele Sf. Mucenic Gheorghe. Moaştele au fost aduse de parohul de la Feredeni, părintele Dan Fotea. Importanţa ridicării unei biserici La orele 7.00, în ziua Sf. Pantelimon, 11 preoţi de la parohiile vecine, şi nu numai, au oficiat slujba Utreniei, Acatistul Sf. Gheorghe, Sf. Liturghie şi slujba de sfinţire a apei, nelipsind nici rugăciunile pentru ploaie. La sfârşitul Sf. Liturghii, părintele Dumitru Tincu, parohul Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Hârlău, a vorbit credincioşilor despre viaţa Sf. Pantelimon şi minunile făcute de acest sfânt mucenic. „Acest sfânt este la fel de mare ca alţi sfinţi mucenici, precum Sf. Gheorghe sau Sf. Dimitrie, chiar dacă este trecut în calendar cu cruce neagră. El a avut darul tămăduirii, al vindecării, şi era şi medic. El a murit pentru Hristos şi l-a mărturisit pe Hristos până la sfârşitul vieţii sale“, a spus părintele Dumitru Tincu. În acelaşi timp, părintele Tincu a dorit să încurajeze credincioşii de la Iazu-Nou, arătând că cei care ajută la construirea bisericii din sat fac o faptă măreaţă. „Nu este nimic mai important în lumea aceasta decât a construi biserici. Credincioşii din această parohie sunt fericiţi, sunt binecuvântaţi pentru că au ocazia să participe măcar cu o cărămidă la construirea bisericii din satul lor, fapta aceasta aducându-le un colţ de rai“, a subliniat părintele Tincu. A vorbit apoi delegatul Protopopiatului Hârlău, părintele secretar Doru Cozma, care a transmis mesajul de binecuvântare din partea protopopului de Hârlău, părintele Nicolae Crăciun, şi a felicitat enoriaşii, dar şi preotul paroh pentru activităţile din parohie. În cele din urmă, preotul paroh a mulţumit tuturor pentru sprijinul acordat, preoţilor prezenţi pentru participare şi membrilor Consiliului parohial şi ai Comitetului parohial, care au ajutat la organizarea evenimentului. 300 de porţii de mâncare Bucuria hramului s-a simţit în rândul tuturor celor prezenţi. În ciuda temperaturilor ridicate, sutele de credincioşi care au venit din satele învecinate să se bucure alături de cei de la Iazu-Nou şi pentru a se închina moaştelor Sf. Gheorghe au fost primiţi de gospodinele din sat cu hrană caldă. „Am pregătit cu ajutorul femeilor apropiate de biserică peste 300 de porţii de hrană caldă, pentru că au venit mulţi credincioşi de departe şi trebuia să le oferim hrană. Apoi am avut apă minerală pentru toţi cei prezenţi şi am pus în curtea bisericii câteva umbrele mari pentru ca soarele să nu ne facă probleme“, ne-a arătat părintele paroh Florin Călugăru. Masa preoţilor a fost oferită de preotul paroh, la casa parohială, construită de curând prin efortul credincioşilor din parohie. ▲ Icoane ale copiilor şi corul tinerilor din parohie Parohia „Sf. Parascheva“ şi „Sf. Pantelimon“ de la Iazu-Nou a fost înfiinţată la 1 iunie 2007, prin binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a decis ca din parohia „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“ - Şipote să se desprindă satul Iazu-Nou, pentru a forma o nouă parohie. Asistenţa religioasă a fost asigurată până atunci de parohul de la Şipote, construindu-se şi un paraclis unde se oficiau slujbele. La 1 decembrie 2001, a fost numit preot paroh la Iazu-Nou părintele Florin Călugăru. În scurt timp, părintele a făcut toate demersurile pentru începerea lucrărilor de construcţie a bisericii, a îmbunătăţit condiţiile din paraclisul parohiei şi a început o serie de activităţi pastorale şi culturale. „Am avut tot sprijinul din partea credincioşilor. Dacă zidurile bisericii sunt înălţate, urmând să lucrăm la bolţi şi acoperiş, se datorează numai lor. Ei au înţeles că o asemenea lucrare necesită o jertfă şi au adus în permanenţă un bănuţ pentru materiale de construcţie. Acum aşteptăm să mai strângem nişte bani şi am făcut câteva demersuri pentru obţinerea unor fonduri de stat. Pe lângă aceasta, enoriaşii se bucură mereu de ceea ce facem în parohie“, ne-a mai spus părintele paroh. Pe zidurile netencuite ale pridvorului am văzut expuse câteva icoane pictate pe hârtie, lucrări care aparţin elevilor de la şcoala primară din sat. Pe lângă aceasta am văzut foarte mulţi tineri prezenţi în biserică şi cântând la strană. „Avem două mari proiecte cu tinerii din parohie. Încercăm să determinăm pe copii să se apropie de biserică prin aceste icoane pe care ei le fac. Ele sunt naive, dar exprimă o credinţă curată. Apoi avem un cor al tinerilor şi mă bucur că ei vin şi cântă cu atâta plăcere la biserică. De acestea se ocupă doamna preoteasă“, ne-a arătat părintele Călugăru.