În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Hramul Bisericii „Sfânta Filofteia“ din Galaţi
La Biserica "Sfânta Filofteia" din Galaţi s-a sărbătorit marţi, 7 decembrie, hramul. Programul liturgic a debutat în seara zilei de 6 decembrie cu Vecernia şi Litia şi a continuat în ziua hramului cu săvârşirea Sfintei Liturghii, de către un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie şi din oraş. La serbarea hramului a participat şi Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a vorbit credincioşilor despre viaţa şi credinţa puternică de care a dat dovadă Sfânta Filofteia, iubitoarea de săraci. "Dacă imediat după moartea mamei sale Sfânta Filofteia a încetat să mai fie iubită de familie, având o copilărie tristă, în mod paradoxal, ea poartă numele iubirii lui Dumnezeu, răspândind această virtute tuturor celor din jurul ei", a subliniat Înalt Preasfinţia Sa. La finalul Sfintei Liturghii, s-a săvârşit o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului lăcaş adormiţi în Domnul. Credincioşii prezenţi la eveniment au primit iconiţe cu Sfânta Muceniţă Filofteia şi pachete cu alimente. Cu acest prilej, s-au oferit peste 250 de pachete cu alimente familiilor sărace din parohie. Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost aşezată în anul 1998, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Casian şi prin purtarea de grijă a părintelui Ioan Graur, iar altarul bisericii a fost sfinţit în anul 2009 de hramul Sfintei Filofteia. (diac. Marian Pătraşcu)



.jpg)
