După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul bisericii Spitalului Municipal din Caransebeş
Duminică, Biserica „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca“ din incinta Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş şi-a serbat hramul. La eveniment au participat, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, arhim. Constantin Timiş, vicar eparhial, şi părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc, care au oficiat Sfânta Liturghie în prezenţa a numeroase cadre medicale, pacienţi, dar şi credincioşi din localitate. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Alin Câmpean, care a vorbit celor prezenţi despre ocrotitorul locaşului de cult, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, patron al medicilor, dar şi al iconarilor creştini. „Sfântul Evanghelist Luca era de profesie medic şi s-a învrednicit să fie participant la Cina Euharistică de la Emaus, împreună cu Domnul Hristos Cel înviat şi cu Apostolul Cleopa. Aducem cu această fericită ocazie şi cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Lucian şi felicităm din partea Preasfinţiei Sale pe părintele Luca Popovici, preot de caritate, care, cu timp şi fără de timp, de mulţi ani se osteneşte să mângâie sufleteşte pe toţi cei care ajung în acest spital“, a precizat pr. Alin Câmpean. (Diac. Pavel Canea)



.jpg)
