Icoana unică a Cuvioasei Parascheva din Ţinutul Bârsei

Străveche aşezare de vieţuire românească şi ortodoxă, comuna Dumbrăviţa este atestată documentar în secolul al XII-lea, când se pomeneşte de o încercare de monografie a satelor româneşti, existente înainte de colonizarea saşilor de la 1211.

Vecin cu Vlădeniul părintelui Dumitru Stăniloae, aflat în apropierea Măgurei Coldei, "satul Dumbrăviţa este menţionat cu vechea sa denumire, în transcrierea în germană, de Schnackendorf, în maghiară Szunyogszeg, adică Scaunul sau satul Ţânţărenilor sau Ţânţarilor. În transcriere slavonă a devenit Zinzari, în 1604, ca apoi, denumirea de Ţânţari să devină cunoscută, după 1865", a spus preotul Ioan Cîmpeanu din Dumbrăviţa, parohul bisericii aflate în jurisdicţia Protopopiatului Bran-Zărneşti al Arhiepiscopiei Sibiului. Dumbrăviţa, sau Ţânţarii, a fost, încă de la început, un sat de ţărani liberi, cu multe privilegii, care şi-au păstrat identitatea etnică şi credinţa ortodoxă. "Sunt menţionaţi documentar săteni, de aici, care s-au alăturat oştii lui Mihai Viteazul în drumul spre Sibiu. La 1765, odată cu înfiinţarea regimentelor grănicereşti, satul a fost cuprins în Compania a XII-a a Regimentului I Grăniceri, fapt care nu a însemnat renunţarea la ortodoxie. În 1775, ţăranii din Ţânţari s-au opus încercărilor ocupaţiei de a trece la uniaţie", a spus părintele Cîmpeanu.

Biserica, sfinţită de mitropolitul Andrei Şaguna

Deşi nu se păstrează documente scrise, "într-o astfel de vatră ortodoxă trebuie să fi existat şi un lăcaş de cult. La 1536, este menţionat preotul Grama din Ţânţari". Înainte de a fi ridicat actualul lăcaş bisericesc, a existat un vechi lăcaş din bârne de lemn, acoperite cu paie, care s-ar fi aflat undeva în incinta cimitirului central de azi. "Actuala biserică a fost construită între 1864 şi 1868, pe vremea preotului Ioan Eftimie Popovici, care se poate socoti ctitorul principal. Fondurile au provenit din contribuţia credincioşilor şi din proprietăţile bisericeşti. Familiile au fost împărţite în trei clase de contribuabili, în funcţie de starea şi de situaţia materială. În afara contribuţiilor băneşti, s-au prestat şi zile de muncă, diferite la număr, pentru fiecare familie, în special pentru cărăuşie, când credincioşii erau rânduiţi să aducă, de prin vecinătăţi, lemne, piatră, var", a spus pr. Cîmpeanu, care a menţionat că, în 1868, biserica a fost sfinţită de Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei.

Lăcaşul bisericesc păstrează structura tradiţională. Pronaosul, turnul şi faţada au fost adăugate ulterior şi sunt în stil brâncovenesc, fundaţia este din piatră, iar zidurile din cărămidă. La început, biserica era acoperită cu ţiglă, iar în urmă cu nouă ani s-a acoperit cu tablă, a spus părintele paroh. "Cu ajutorul credincioşilor şi prin strădania preotului Ion Cioacă, antecesorul meu, biserica a fost pictată între 1984 şi 1986", iar pe 26 decembrie 1998, a fost resfinţită de mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală. În cei aproape 150 de ani de existenţă, biserica a suferit din cauza cutremurelor din 1916 şi din 1977. După 1916, turnul a fost dărâmat şi rezidit, s-a adăugat navei pronaosul şi faţada actuală.

Icoana unicat a Cuvioasei Parascheva

O deosebită evlavie păstrează enoraşii din Dumbrăviţa Cuvioasei Parascheva. "În 2007, am reuşit, cu ajutorul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci, şi a IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, să aducem de la Iaşi o parte din veşmintele Cuvioasei Parascheva. Ne-am străduit să le aducem pentru că vechea biserică din bârne de lemn din sat a purtat hramul Cuvioasei Parascheva. Noua biserică are hramul principal al Sfântului Nicolae, dar credincioşii nu au vrut să se despartă de Cuvioasa Parascheva. Din vechime şi până astăzi, aici, sunt numeroase femei care poartă numele Parascheva", a spus părintele paroh. Astfel, se face că în biserică, în locul icoanei împărăteşti a Sfântului Ioan Botezătorul, în dreapta iconostasului, s-a aşezat icoana Cuvioasei Parascheva. O altă "curiozitate" sau inovaţie este pe rândul dintâi, de sus, al iconostasului, unde, în locul celor 12 Apostoli, sunt pictaţi, de Mişu Pop, cei 12 Prooroci ai Vechiului Testament, a spus pr. Cîmpeanu.

O întrebare fără răspuns o reprezintă mitra arhierească de pe uşile împărăteşti, "un lucru care surprinde, pentru că nu se ştiu motivele pentru care a fost aşezată acolo. Ne bucurăm că sunt, fiind o prezenţă marcantă a Arhiereului nostru suprem, Iisus Mântuitorul, care veghează şi păzeşte, ajută şi îndrumă, cum a făcut-o de-a lungul veacurilor, şi astăzi, până la sfârşitul veacurilor, pe credincioşii parohiei şi bisericii acesteia", a mai spus pr. Ioan Cîmpeanu.

Hora Ţânţărenilor

Printre obiceiurile păstrate în Dumbrăviţa, în perioada de iarnă, de la Sfântul Nicolae, se pornesc prin sat grupuri de colindă, de Naşterea Domnului, la Bobotează şi de Sfântul Ioan, sunt colinde specifice. "De Crăciun se înalţă, în mijlocul satului, un brad, de către tineri, pe care fetele îl împodobesc. După ce vin de la biserică, tinerii, în costum popular, pornesc Hora Ţânţărenilor în jurul bradului. Prin sprijinul autorităţilor locale şi a unor credincioşi, s-a reînfiinţat în satul nostru o frumoasă echipă de dansuri populare, "Plaiurile Dumbrăviţei", care ne face cinste oriunde este invitată", a spus pr. Cîmpeanu, care a remarcat că "din 1959, când a fost instalat preotul Ioanid Merişescu, biserica s-a îmbogăţit cu un cor mixt, pe patru voci, două la bărbaţi şi două la femei, care funcţionează şi astăzi prin sprijinul şi colaborarea prietenului nostru Bogdan Brânză, absolvent al Facultăţii de Teologie".

Icoane şi cărţi de mare valoare

În patrimoniul bisericii sunt obiecte de mare valoare. Iconostasul, realizat în 1868 de Mişu Pop, la Şcoala de Arte şi Meserii din Săcele, "este un frumos şi valoros obiect de artă şi cultură românească, păstrat în stare foarte bună, fără să fie recondiţionat. Ceasul din turn este în funcţiune şi acum, deşi datează de la 1875, fiind adus pe cheltuiala sătenilor tocmai de la Viena. La etajul bisericii, am organizat un muzeu cu un număr impresionant de cărţi vechi, începând cu 1742, icoane pe lemn şi pe sticlă, donate de credincioşi", a spus părintele Ioan Cîmpeanu.

Credincioşii din Parohia Dumbrăviţa s-au deschis către o modalitate mai nouă de a face pomeni. Acestea nu se mai fac în sat, în modul tradiţional, ci sunt orientate către casele de bătrâni din Braşov, către Casa de copii de la Codlea, sau spre Spitalul de Boli Mintale de la Colonia 1 Mai din Vulcan."

Părintele paroh Ioan Cîmpeanu