„Iertarea păcatelor este începutul vindecării de boli”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit în Duminica a 2-a din Postul Mare (a Sfântului Ierarh Grigorie Palama), 31 martie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii (Marcu 2, 1-12), care relatează minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, ne arată în esență că „iertarea păcatelor este începutul vindecării de boli”. 

Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat în cuvântul său că, prin modul în care Mântuitorul îl tratează pe acest om paralizat din Capernaum, Se dovedește a fi duhovnicul și doctorul desăvârșit: „Evanghelia ne spune că Iisus, văzând credința acelor patru, a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!». Această întâmpinare pe care o face Iisus omului bolnav ne arată că El a înțeles sau a cunoscut că păcatele omului erau o cauză a îmbolnăvirii lui. Nu întotdeauna bolile sunt urmarea păcatelor sau consecință a păcatelor. Există însă și cazuri în care boala nu este urmare a păcatului, ci o formă de a preveni păcatul sau o lucrare a înțelepciunii lui Dumnezeu. De pildă, când un om s-a născut orb, s-a pus întrebarea dacă el a păcătuit sau părinții lui, iar Mântuitorul a spus că nici el și nici părinții lui nu au păcătuit, ci s-a născut astfel ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Era acolo o pedagogie divină, care explică această stare de orbire trupească, ca apoi prin vindecarea pe care o primește orbul din naștere să se poată vedea lucrarea minunată a lui Dumnezeu. (…) În cazul slăbănogului, căruia Iisus Îi iartă păcatele, dar nu spune care sunt acestea, se vede că boala era urmarea păcatelor. Însă Mântuitorul Iisus Hristos este un duhovnic și un doctor desă­vârșit. Un duhovnic sau un păstor de suflete care iartă păcatele fără să le divulge, fără să le spună public, pentru a nu adăuga la su­ferința bolii și o suferință a umilirii persoanei umane, o diminuare a demnității omului bolnav în fața comunității din care făcea parte”.

Biserica slujitoare și rugătoare

De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat că cei patru bărbați anonimi care l-au adus pe slăbănog la Iisus reprezintă Biserica slujitoare și rugătoare. „Cei patru oameni care îl duc la Iisus pe omul paralizat îi reprezintă pe toți medicii, personalul medical, preoții de caritate, cei dragi din familie care îi îngrijesc pe cei bolnavi, colegi sau prieteni care au grijă de cel bolnav. Toți aceștia reprezintă Biserica rugătoare, slujitoare, în care oamenii se întâlnesc cu Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin rugăciune și prin Sfintele Taine, mai ales prin Sfânta Taină a Mas­lului. În Post, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă la spovedanie, la împărtășire mai deasă, dar și la fapte de milostenie în favoarea celor care suferă de boli sufletești și trupești”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 

„Dascăl al rugăciunii și teolog al luminii necreate”

În partea a doua a predicii, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre teologia ­înaltă a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, explicând de ce a doua duminică din Postul Sfintelor Paști a fost dedicată de către Biserică acestui sfânt ierarh: „El este pomenit în a doua duminică din Postul Mare pentru că a fost dascăl al rugăciunii și teolog al luminii necreate sau al harului dumnezeiesc. Sfântul Grigorie Palama a trăit între anii 1296 și 1359. A trecut la Domnul în același an în care s-a înființat Mitropolia Țării Românești. În secolul al 14-lea, isihasmul athonit a luat o dezvoltare foarte mare în multe țări balcanice. Acest isihasm însemna o promovare a unui curent de rugăciune neîncetată, care a fost o experiență deosebită a întâlnirii lor cu harul lui Dumnezeu, cu lumina dumnezeiască, atunci când Dumnezeu voia, făcând o experiență asemănătoare cu cea a Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan pe Muntele Tabor. De aceea, în disputa sa cu teologii scolastici raționaliști, Sfântul Grigorie Palama a arătat că scopul înomenirii Fiului Veșnic al lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului. Teologia lui a fost a apărării scopului întrupării, și anume îndumnezeirea omului. (…) Sfântul Grigorie Palama este un mare teolog ortodox pentru că a fost fidel Sfintei Scripturi, Sfinților Părinți și experienței Sfinților isihaști. Prin aceasta, el a apărat o teologie a experienței, a îndumnezeirii omului prin har sau prin energiile necreate, neapuse ale lui Dumnezeu. Este un teolog al sfințeniei, al îndumnezeirii omului. În mod deosebit, el arată că prin rugăciune omul se curățește, se luminează și că aureola sfinților din icoanele noastre arată harul lui Dumnezeu Cel neapus, neînserat, care locuiește în oamenii ce se află în permanentă comuniune cu Dumnezeu. El spune că în omul care se roagă nu lucrează doar omul, ci și harul lui Dumnezeu care este chemat în rugăciune. Aceasta arată că Biserica l-a prețuit foarte mult pe Sfântul Grigorie Palama, deoarece teologia sa este una a îndumnezeirii omului, a scopului ultim pentru care S-a întrupat Hristos”, a reliefat Patriarhul României.