În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
În aceste zile se desemnează candidaţii pentru funcţia de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
▲ Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va desemna astăzi candidaţii pentru funcţia de mitropolit ▲ Membrii Sinodului mitropolitan se vor consulta mâine cu membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor ▲
Astăzi, la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, de la ora 12:00, are loc, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şedinţa Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Sinodul mitropolitan a fost convocat „în temeiul Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea BOR, aprobat de Sfântul Sinod şi recunoscut de Guvernul României, cu aplicabilitate în Biserica Ortodoxă Română, prin hotărârea din 16 ianuarie 2008, avându-se în vedere necesitatea ocupării scaunului vacant de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi arhiepiscop al Iaşilor. Pe ordinea de zi a Sinodului mitropolitan se află desemnarea candidaţilor pentru scaunul vacant de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Potrivit dispoziţiilor statutare, Sinodul mitropolitan stabileşte, prin consultare deschisă, urmată de vot secret consultativ o listă de doi candidaţi dintre ierarhii eligibili, cu motivarea fiecărei propuneri“, a declarat pentru Trinitas TV pr. Adrian Giosan, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor. Sinodul mitropolitan se va consulta cu Adunarea eparhială Mâine, de la ora 10:00, în Sala „Iustin Moisescu“, din incinta Centrului eparhial Iaşi, va avea loc şedinţa specială de consultare a Sinodului mitropolitan cu membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi cu membrii clerici şi mireni ai celorlalte eparhii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească. La şedinţă participă şi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, precum şi directorul unui seminar teologic din mitropolie. Şedinţa va fi precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată în Catedrala mitropolitană din Iaşi. „Potrivit articolului 129, al. 3 şi 4, în Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea BOR, în cadrul şedinţei, lista de candidaţi pentru alegerea de mitropolit întocmită de Sinodul mitropolitan poate fi completată prin consultare deschisă, urmată de vot secret consultativ cu două nume dintre ierarhii eligibili care au obţinut cele mai multe voturi. La finalul şedinţei, se va întocmi un proces verbal care va fi înaintat Sfântului Sinod împreună cu lista candidaţilor întocmită de Sinodul mitropolitan, completată în cadrul şedinţei de consultare menţionate“, a mai spus pr. Giosan.