In memoriam Adrian Păunescu

După susţinerea alocuţiunilor prilejuite de sfinţirea Bisericii "Sfinţii Arhangheli", părintele protopop Constantin Andrei a marcat trecerea la cele veşnice a poetului Adrian Păunescu, înmormântat ieri în Cimitirul Bellu din Bucureşti, prin citirea unei poezii, aşternută pe hârtie de marele scriitor pe 12 noiembrie 1997. Pentru frumuseţea ei o redăm integral:

În veci ortodocşi

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei,

aceasta e credinţa mea creştină,

am învăţat cu tălpile să calc,

cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator

să nu cedez cumva vreunei noxe,

ci să rămân, cu neamul meu cu tot,

fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat

credinţa lor pe nici un fel de bunuri,

nici dacă ar fi fost crucificaţi,

nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu

în fiece istorică furtună,

credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,

prin toţi ai mei, Biserică străbună.

Şi m-am opus căderii în neant

şi celor care dărâmau altare

şi clopote-n Ardeal am construit

şi calendare pentru fiecare.

Şi "Noul Testament de la Bălgrad"

eu l-am crezut aducător de leacuri

şi m-am zbătut că să apară iar,

la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Şi-am fost convins că nici un leninism

credinţa ortodoxă n-o ajută

ci, dimpotrivă, ateismul crunt

ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?

A început la Bucureşti să crească

un demonism bogat şi indecent,

ce-ameninţă credinţa strămoşească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocşi,

îi tot mânjesc şi culpabilizează,

îi fac răspunzători de bolşevism,

îi umplu de lehamite şi groază.

E clipa când mă simt dator să spun

că nu ne poate frânge vijelia,

că nu sunt bunuri pe acest pământ,

ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni

sau, altceva, conform unei reţete,

noi suntem ortodocşi definitiv

oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,

această fărădelege epocală:

"Ortodoxia naşte comunism!"

Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj

cu care ar putea să ne îmbie

catolici, evanghelici, protestanţi,

să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim

să fie ortodox când nu o simte,

noi suntem pe vecie ortodocşi,

cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui

s-o părăsim pe mamă în etate

din tragicul motiv că pe pământ

există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,

când ni-i credinţa însăşi în pericol,

îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini,

că harul de-a iubi nu e ridicol.

Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini

ce, dincolo de orice paradoxe,

la rândul lor, respectă şi iubesc,

pe credincioşii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,

o comedie pare tragedia,

e în pericol cultul ortodox,

se deromanizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,

când sumbre acuzaţii se adună,

ia-n mână crucea de la Est,

ai grijă de biserica străbună.

Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra

chiar dacă de la fraţi asediul vine,

permite-ne să fim în veci creştini,

ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.

(Adrian Păunescu)