Încă trei sfinţi români

Printre hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, se numără canonizarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul mitropolit al Ţării Româneşti (cu ziua de prăznuire la 28 octombrie), a Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc (cu data de pomenire 1 septembrie) şi a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, om de cultură isihastă şi prinţ al păcii (pomenit la 26 septembrie). De asemenea, Sfântul Sinod a hotărât prăznuirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei, în ziua de 13 septembrie.

Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, Neagoe Basarab ocupă un loc însemnat în galeria personalităţilor istorice ale poporului român. A fost ucenicul patriarhului Nifon al II-lea al Constantinopolului, ceea ce i-a adus un folos nebănuit. Este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii româneşti, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie“.

Marele domnitor Neagoe a participat la tipărirea primului Liturghier în limba slavonă, în anul 1508, a Octoihului, în 1510, şi a Tetraevanghelului, în 1512, pregătite cu migală şi erudiţie de învăţatul Macarie la Mănăstirea Bistriţa şi Mănăstirea Dealu, unde s-au şi tipărit.

Grija pentru casele lui Hristos

Când a fost chemat la domnia Ţării Româneşti, a şi început zidirea Mănăstirii Argeşului, între anii 1512-1517 - monument de culme din viaţa pământească a strălucitului domnitor Neagoe Basarab -, şi a isprăvit de zidit Mănăstirea Dealu, începută de Radu cel Mare, iar biserica mitropoliei din Târgovişte avea să fie încă o împlinire a ctitoriilor sale. De asemenea, în Ţara Românească, grija lui veghea şi asupra ctitoriile domneşti de la Tismana, Cotmeana, Vişina, Cozia, Dobruşa, Nucet, Ostrov sau Snagov.

Neagoe Vodă Basarab a crescut din rădăcină domnească, hrănită cu învăţătura cea mai înaltă şi cuprinzătoare, în duhul isihast athonit, de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea. Pe lângă renovări, daruri de obiecte de cult şi zidiri făcute în Muntele Athos, se adaugă danii anuale aproape tuturor chinoviile monahale: Cutlumuş, 10.000 aspri; Zografu, 3.000 aspri; Xenofon, 2.000 aspri; Rusicon, 4.000 aspri; Vatoped, 200 taleri; Iviron, 200 taleri; Hilandar, 7.000 aspri anual; Marea Lavră etc.

Nu mai prejos s-a arătat mila lui Neagoe pentru Patriarhia din Constantinopol, Ierusalimul şi Muntele Sinai, Meteorele de pe stânca Tesaliei sau Ascalon, în Siria.

Dionisie Exiguul, teolog ortodox desăvârşit

Al doilea mare teolog, cunoscut traducător de scrieri patristice şi călugăr plin de dragostea lui Hristos, pe care ni l-a dat Dacia Pontică, după Sfântul Ioan Casian, a fost Cuviosul Dionisie cel Mic, adică „Smeritul“, iar în limba latină - „Exiguul“.

S-a născut în Sciţia Mică, pe la anul 470, şi s-a călugărit din tinereţe la una din renumitele mănăstiri ale Eparhiei Tomisului, care au dat, în secolele IV-VII, numeroşi „călugări sciţi“, cunoscuţi în întreg imperiul ca teologi, asceţi şi apărători ai Ortodoxiei.

Din Dobrogea, fericitul Dionisie, supranumit şi „Romanul“, a mers în Ţara Sfântă, apoi s-a stabilit la o mănăstire din Constantinopol. Era un teolog ortodox desăvârşit şi cunoştea perfect limbile greacă şi latină. În anul 496, Cuviosul Dionisie ajunge la Roma. Aici a intrat în Mănăstirea „Sfânta Anastasia“ şi a ajuns traducător renumit din greacă în latină, predând mulţi ani dialectica, cu prietenul său Casiodor, la Universitatea Vivarium din sudul Italiei - Calabria, care îl caracteriza ca fiind „înţelept şi simplu, învăţat şi smerit, cu vorbă puţină, feciorelnic, blând, plângând când auzea vorbe de veselie nepotrivite, postitor, fără să osândească pe cei care mâncau“.

A conceput numerotarea anilor

La Roma, Cuviosul Dionisie Exiguul a trăit şi a scris sub zece papi, de la Anastasie al II-lea până la Vigiliu. A tradus din greacă în latină scrieri ale Sfinţilor Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei şi Proclu, a tradus canoanele primelor patru Sinoade ecumenice, în două ediţii; a editat „Decretele pontificale“ şi a tradus vieţi de sfinţi ca: „Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul“, „Pocăinţa minunată a Sfintei Taisia“ şi „Viaţa Sfântului Pahomie“.

A mai scris şi un florilegiu de texte patristice dogmatice, extrese din operele mai multor Sfinţi Părinţi din Răsărit, Apus şi Africa, intitulat „Exempla Sanctorum Patrum“.

Fiind şi un bun cunoscător al astronomiei, ştiinţă ce o învăţase la Alexandria, centrul astronomiei antice, Dionisie cel Smerit a conceput şi numerotarea anilor, începând de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, numerotare care s-a răspândit în întreaga lume prin intermediul calendarelor iulian şi gregorian.

Pentru sfinţenia vieţii lui, pentru gândirea şi scrierile sale profund ortodoxe, Cuviosul Dionisie cel Mic, numit şi „Romanul“, este cinstit, atât în Răsărit, cât şi în Apus, ca un călugăr desăvârşit, filolog şi ctitor al erei creştine, ascet şi teolog de renume. A trecut la cele veşnice în anul 545.

Iachint de Vicina, primul mitropolit al Ţării Româneşti

Iachint de Vicina este ultimul mitropolit al Vicinei şi cel dintâi păstor al Bisericii lui Hristos din Ţara Românescă şi Dobrogea, unite sub conducerea aceluiaşi voievod.

Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, mitropolitul Iachint a hirotonit preoţi pentru toate satele, a întemeiat noi aşezări mănăstireşti şi a întărit legăturile duhovniceşti cu Patriarhia de Constantinopol. Ca „exarh al plaiurilor“, mitropolitul Iachint se îngrijea şi de credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Ajutat de domnul ţării, Vladislav I (1364-1377), Iachint de Vicina a încurajat şi susţinut monahismul românesc. A adus de la Muntele Athos pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model athonit. A trimis numeroşi călugări „vlahi“ la Mănăstirea Cutlumuş - Athos, unde au ajuns călugări vestiţi. În ţară, a organizat mai multe mănăstiri la: Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tanganu, Cotmeana şi altele. A avut o păstorire rodnică. A trecut la Domnul în anul 1372.

▲ Sfântul Ciprian de Cartagina, pomenit în calendarul românesc

Biserică Ortodoxă Română îl va sărbători pe Sfântul Ciprian, episcop de Cartagina, pe 13 septembrie. Hotărârea ca Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian de Cartagina să fie trecut cu zi de prăznuire şi în calendarul Bisericii noastre a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, săptămâna trecută.

Sfântul Ciprian de Cartagina a primit moarte mucenicească în data de 14 septembrie. Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Vicar Patriarhal, a explicat de ce nu se face prăznuirea la această dată: „Din nefericire, pe Sf. Ciprian, episcopul Cartaginei, care a fost martirizat la 14 septembrie 258, nu îl regăsim în calendarul Bisericii noastre şi nici în cel grecesc, din cauza faptului că, în data de 14 septembrie, Biserica a rânduit praznicul împărătesc al Înălţăii Sf. Cruci. Or, când avem un praznic împărătesc, nu mai sunt pomeniţi sfinţii. Sfântul Ciprian, în data de 13 septembrie, a fost arestat, anchetat şi condamnat la moarte prin decapitare, iar moartea propriu-zisă a survenit a doua zi, de dimineaţă, în data de 14 septembrie. Un argument în plus pentru această dată de 13 septembrie este faptul că 13 septembrie, după calendarul nou, coincide cu 31 august după calendarul pe stil vechi, ceea ce înseamnă că, în aceeaşi zi, dar la date diferite, Sf. Ciprian va fi cinstit de către toate Bisericile Ortodoxe surori“.