Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Începutul anului școlar în Episcopia Tulcii
Cu prilejul deschiderii noului an școlar 2022-2023, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat luni, 5 septembrie, în mijlocul elevilor și profesorilor de la Liceul „Constantin Brătescu” din orașul Isaccea, județul Tulcea, unde a oficiat slujba de Te Deum.
La final, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de binecuvântare, dorind elevilor, profesorilor și părinților sănătate și mult ajutor de la Dumnezeu în noul an școlar.
După acest moment, Preasfinția Sa a vizitat cabinetul de religie, biblioteca și miniexpoziția de artefacte descoperite pe raza orașului Isaccea (străvechiul Noviodunum roman).
În continuare, ierarhul s-a deplasat la Parohia „Sfântul Gheorghe” din localitate, a cărei biserică se află într-un amplu proces de restaurare un fonduri europene. Aici a vizitat biserica veche (construită înainte de anul 1800) și șantierul de lucrări al acesteia, ruinele mai noii și impresionantei biserici (începută în anul 1906 și nefinalizată), precum și capela funerară a parohiei.
Marți, 6 septembrie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an școlar 2022-2023. Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a oficiat slujba de Te Deum și a binecuvântat prin stropire cu agheasmă clasele, pe elevii seminariști și corpul profesoral.



.jpg)
