Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Îndemn la dobândirea păcii lăuntrice prin rugăciune
„Întâmpină fiecare ceas al vieții tale cu bucuria Învierii, precum Serafim cu salutul pascal: Hristos a înviat, bucuria mea!, deoarece veselia sufletului este o mărturisire a biruinței lui Hristos asupra morții, nicidecum un optimism fără temei”, a fost unul dintre îndemnurile Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care au răsunat între zidurile ansamblului monastic al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava în a VII-a Duminică după Rusalii, zi în care este pomenită și Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost prezent în mijlocul credincioșilor în ziua când în bisericile ortodoxe este lecturată ziditoarea pericopă evanghelică referitoare la minunea vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum, iar în calendar este întoarsă cea de-a nouăsprezecea filă a lunii iulie, anul mântuirii 2026.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la un Altar special amenajat în incinta așezării monastice, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori ai mănăstirii și clerici de la Centrul eparhial, între care arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale.
Ca de fiecare dată, slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice oferite de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.
În momentul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură a fost rostit de arhid. Marius-Gabriel Filip, director al Centrului de Formare Continuă și Specializare din cadrul Sectorului educațional-teologic al eparhiei.
Părintele Arhiepiscop Calinic i-a mulțumit arhidiaconului oaspete pentru predică și a amintit că pe site-ul arhiepiscopiei este publicată exegeza alcătuită la Evanghelia zilei, intitulată După credința voastră fie vouă!, dar și Decalogul la Duminica a VII-a după Pogorârea Duhului Sfânt.
Chiriarhul locului le-a vorbit apoi celor prezenți despre aflarea cinstitelor moaște ale Sfântului Serafim de Sarov în anul 1991, împărtășind totodată cele mai importante aspecte din viața și nevoințele cuviosului ale cărui moaște se află la Mănăstirea Diveevo, dar și despre nenumăratele minuni pe care sfântul le săvârșește până în zilele noastre.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate, inclusiv pentru cei care suferă de depresie, și i-a binecuvântat pe credincioși prin stropire cu apă sfințită.



.jpg)
