Influenţele şi copilul tău

Vineri, 13 decembrie 2013, în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, s-a desfăşurat a doua întâlnire din cadrul celei de-a VI-a ediţii a conferinţelor bianuale „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“ organizate de Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“. Evenimentul, a cărui subtemă a fost „Familia şi anturajul - factori cheie în performanţa şcolară a copilului tău (8-14 ani)“, s-a bucurat de participarea Cristinei Trepcea, terapeut cu formare în terapie psihanalitică şi specialist în ştiinţe ale educaţiei, consilier de stat pe probleme de comunicare, în prezent membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Părinţii prezenţi au primit sfaturi şi au aflat rezolvări la problemele cu  care se confruntă în creşterea copiilor, conferinţa fiind animată de un dialog între invitată şi auditoriu.

Încă de la început, Cristina Trepcea a anunţat că preferă ca întâlnirea cu publicul ieşean să fie interactivă, cuvintele cheie ale prelegerii sale fiind încrederea în sine, negocierea şi anturajul. De asemenea, pe lângă sfaturile şi recomandările pe care le-a oferit, aceasta şi-a luat angajamentul de a urmări în continuare evoluţii ale relaţiilor dintre părinţii prezenţi şi copiii lor.

Însoţeşte-ţi copilul şi află ce îl influenţează

Factorii care influenţează copilul pot fi decisivi în formarea comportamentului, indiferent de mediul de provenienţă al acestora. Terapeutul Cristina Trepcea a subliniat existenţa şi gradul de influenţă al câtorva elemente din mediul copilului, precum şi modul în care acestea acţionează în modelarea personalităţii.

„Atât timp cât stă cu tine acasă, până la vârsta de un an, tu îl influenţezi. Dar, în momentul în care tu mergi la film, intervine mama, bunica sau bonele. Bonele pot fi o influenţă foarte importantă pentru copil. Trebuie să avem grijă pe mâna cui lăsăm copilul când plecăm de acasă. Pe altă parte, anturajul, adică ceea ce se întâmplă în jurul copilului tău când tu nu eşti de faţă, acesta este un factor de influenţă destul de important. Ce ne facem că, vrem sau nu vrem, trebuie să dăm copilul la grădiniţă? Căutăm o grădiniţă bună, iar o grădiniţă bună se poate să coste mai mult. Şcoala publică, teoretic, este gratuită, dar, în realitate, trebuie să contribuim cu destui bani. În afara banilor, pentru alegerea unei şcoli, un alt factor după care ne ghidăm este anturajul. Anturajul va exercita asupra lui una dintre cele mai mari influenţe. La un moment dat, copilul doreşte să se îmbrace într-un anumit fel, să aparţină unui anumit grup“. Această apartenenţă la care aderă copilul îi dă sentimentul de siguranţă. Părintele devine responsabil de a-l învăţa pe copil ce să primească şi să nu primească din partea anturajului.

Alţi doi factori care intervin în educare sunt televizorul şi spaţiul virtual: „Televizorul este cea mai ieftină bonă, iar în relaţia cu copilul începe să preia controlul. La televizor, pe lângă violenţă, apare şi foarte multă sexualitate. Asta face ca, la generaţia copiilor noştri, anumite întâmplări specifice vârstei de 14-15 ani să se întâmple la 9-10 ani. La această vârstă, fetele sunt micuţe femei“.

Recomandarea terapeutului Cristina Trepcea a fost aceea că părintele trebuie să-i devină prieten copilului, în felul acesta fiind distruse barierele în comunicare. O bună comunicare poate genera şi o rezolvare rapidă a problemelor: „Este cazul să fim prezenţi, să-i însoţim în lucrurile care îi interesează cu adevărat, nu să ne speriem. Lucrurile care ţin de comportamentul copilului nu provin neapărat din ce îi spui tu acasă, ci de influenţă. Să însoţeşti copilul înseamnă să fii dispus să-l laşi să vadă la televizor lucruri care nu sunt pentru vârsta lui, asta pentru că tu eşti lângă el şi îl ajuţi să metabolizeze informaţia, îl ajuţi să se poziţioneze corect în raport cu ea. Cel mai grozav lucru pe care poate să-l facă un părinte este să devină instanţă fără interdicţii. Dacă tu eşti acel cineva la care vine copilul şi pune întrebările îngrozitoare, pe care tu nu ai avut curajul să le pui niciodată, atunci copilul tău e câştigat“. 

Părintele este Dumnezeul copilului său

Cristina Trepcea a mai subliniat că, atunci când sunt mici, copiii se uită la părinţi ca la Dumnezeu. „Niciodată aceştia nu vor considera că părinţii pot face ceva rău. Atunci când un părinte îi spune copilului «eşti rău», copilul simte că Dumnezeul lui îl sancţionează, că face ceva greşit împotriva întregului Univers“. Este greşit, mai adaugă aceasta, să considerăm că iubirea de părinte este necondiţionată. „Dacă vine cu zece acasă, îl apreciem. Dacă vine cu patru acasă, îl sancţionăm. Ceea ce primeşte copilul este aşa: «Dacă fac lucruri bune, mă iubeşte. Dacă nu fac lucruri bune, nu mă iubeşte». Acesta este modul în care copilul învaţă dragostea. Părintele este Dumnezeu. Pe urmă, copilul se face mare şi el crede că dragostea este condiţionată. El crede că şi Dumnezeu îl iubeşte în acelaşi fel. Crede că dacă e cuminte, bun, Dumnezeu o să-l răsplătească. Dacă face un lucru rău, Dumnezeu o să-l pedepsească. Ideea de pedeapsă se învaţă din copilărie, iar părinţii chiar cred că fac un lucru bun învăţându-l asta. Nu ideea de echilibrare, nu ideea că toate lucrurile au consecinţe. Consecinţele sunt cele care diferenţiază un lucru bun de un lucru rău“.

Ideea care stă la baza concepţiei că Dumnezeu ne pedepseşte dacă facem un lucru rău se învaţă tot din copilărie şi poate deveni o modalitate de raportare la relaţiile pe care le stabilim. „Atunci, dacă iubirea este condiţionată, cum mai înţelegem că iubirea lui Dumnezeu este necondiţionată? Poate nu credem conştient că Dumnezeu ne pedepseşte când facem ceva rău, dar avem asta la baza comportamentului nostru, iar asta ne îndepărtează de iubire şi ne lasă în relaţii bazate pe superstiţii“.

Cheia către o relaţie reuşită între copii şi părinţi este comunicarea şi, în primul rând, încrederea.

„Cei mai mulţi copii îşi mint părinţii pentru că doresc să-i protejeze pe aceştia şi doresc să se protejeze pe ei. Nu vor să-i vadă pe părinţi suferind şi nici să sufere ei. Însă, încrederea pe care copilul o va avea în el ţine de încrederea pe care părintele este dispus să o manifeste în legătură cu copilul lui. În momentul în care copilul simte încrederea ta în el îi va fi mai greu să te mintă. În momentul ăla va fi responsabilizat“, a mai adăugat Cristina Trepcea.