Îngerii - trimişii lui Dumnezeu

De cele mai multe ori, când vorbim despre îngeri, îi numim trimişii lui Dumnezeu, "mesagerii voii Sale". Afirmaţia vine să întărească etimologia cuvântului care provine din limba greacă "anghelos" şi care revelează sensul de "sol", "trimis", "mesager" al voii lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură oferă nenumărate locuri cu privire la îngeri.

Încă de la prima şi până la ultima ei carte depune mărturie despre existenţa îngerilor. Despre ei se face menţiune încă la începutul Facerii, căci după izgonirea din rai a primilor oameni, îngerii au păzit drumul spre pomul vieţii (Fac. 3, 2), un înger l-a oprit pe Avraam să jertfească pe fiul său Isaac (Fac. 2, 11), Iacob vede în vis îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând pe o scară între cer şi pământ (Fac. 22, 12-13), precum şi în alte texte din Facere (16, 7-9; 19, 1, 15; 21, 17; 24, 7, 40; 31, l). Îngerul Domnului i s-a arătat lui Balaam (Num. 22, 22); îngerii s-au închinat lui Dumnezeu (Deut. 32, 43). În toate aceste locuri apar ca fiinţe reale, personale şi spirituale, deosebite de Dumnezeu şi de oameni. În altă parte, apar ca un fel de sfat ceresc cu care Dumnezeu se consultă (I Regi 29, 19-23; Iov 1, 6-12) şi, din ce în ce mai mult, ca fiinţe care-L înconjoară pe Dumnezeu şi-I cântă laude (Is. 6; Ps. 148, 2). Ei sunt însoţitorii nevăzuţi din apropierea lui Dumnezeu care îi ajută pe cei ce cred în El. Sfinţii le simt prezenţa, încât la un moment dat într-un ceas de primejdie, proorocul Elisei se roagă lui Dumnezeu ca ochii slujitorului Lui să poată vedea că "cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei" (IV Regi 6, 15-17). Încă din Vechiul Testament se constată o precizare din ce în ce mai mare în definirea naturii lumii îngereşti. Pe lângă îngeri apar serafimi (Is. 6), heruvimi, păzind grădina Edenului (Fac. 3, 24). Ni se dă şi numele unor fiinţe îngereşti, precum: Mihail (Daniel 10, 13); Gavriil (Daniel 8, 16) şi Rafael (Tobie 7, 8). O atenţie deosebită trebuie acordată expresiei "îngerului lui Iahve" (Malak-Yahwe), care apare de 58 de ori în Sfânta Scriptură. Expresia pare să-L desemneze adesea pe Dumnezeu Însuşi după cum vedem în Facere 16, 7-11, unde Agar vorbeşte cu îngerul lui Iahve, dar în Facere 16, 13 se arată că Agar se referă la Iahve, cel ce îi grăise. Într-o relatare foarte stranie despre atacul asupra lui Moise la un popas de noapte în drum spre Egipt, pe de o parte, se spune că l-a întâmpinat îngerul lui Iahve (Ieş. 4, 24), apoi, după tăierea împrejur a fiului lui Moise, "S-a dus Iahve de la el" (Ieş. 4, 26). În Judecători 6, 12-22 se relatează cum îngerul lui Iahve se arată lui Ghedeon, dar în Judecători 6, 22-24 ni se arată că Cel cu care vorbise era însuşi Iahve. În sfârşit, în Judecători 13, 21-22, părinţii lui Samson înţeleg că cel care li s-a arătat este îngerul lui Iahve, dar trag concluzia: "am văzut pe Dumnezeu". În decursul timpului, expresia a suferit diferite interpretări. Cea mai potrivită ni se pare ca fiind a Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful care în lucrarea "Dialogul cu iudeul Trifon" oferă o explicaţie duhovnicească şi reconciliantă. El spune că îngerul lui Dumnezeu nu este altceva decât Logosul întrupat, Cuvântul sau Dumnezeu Fiul. Din rândurile de mai sus concluzionăm că îngerii sunt "duhuri slujitoare", trimişi de Dumnezeu pentru a-I vesti voia şi poruncile Sale. Din această misiune specială a lor se desprinde şi cinstea pe care Biserica a acordat-o dintotdeauna "cereştilor şi netrupeştilor puteri"; iar prăznuirea în fiecare an în data de 8 noiembrie certifică acest fapt.