Însemnări ale vlădicii Simion al Beligradului

În 1875, Leon Kavelin (arhimandritul Leonid) publica un studiu în care făcea referire la un manuscris slavon ajuns în posesia Mănăstirii "Sfântul Pavel" de la Muntele Athos, pe care o mână necunoscută a lăsat următoarea însemnare, în slavonă: "Această carte, vlădica Simeon al Beligradului a dat-o preotului său Mihail din Ţara Ungrovlahiei, în Mănăstirea Cătălui, de sub egumenul chir Iovan şi sub domnul Matei şi sub doamna Elena şi sub Teodosie, panul crăiesc … şi în acel an a fost războiu în Ţara Românească şi a bătut Matei voevod pe Vasile voevod, în anul 7148".

Folosindu-se de versiunea sârbească a studiului arhimandritului Leonid, publicată în 1877, Damian P. Bogdan a semnalat şi el manuscrisul, traducând însemnarea în limba română şi remarcând inadvertenţa între anul menţionat în însemnare - 7148 # 1639/1640 - şi calitatea de vlădică a lui Simion Ştefan, ales mitropolit abia în martie 1643.

Codicele devine extrem de preţios în perspectiva completării biografiei mitropolitului ardelean. Însemnarea pe care o conţine, fiind tardivă, combină realităţi foarte greu de separat astăzi, în lipsa unor surse complementare. De aceea ne vom referi aici doar la gestul de a oferi o carte în dar, o carte manuscrisă, al cărei cost trebuie să fi fost destul de ridicat, dacă cumva nu fusese copiată de însăşi mâna donatorului.

O asemenea ipostază, de copist, a viitorului mitropolit, sugerată de manuscrisul ajuns în posesia mănăstirii athonite a Sfântului Pavel, este susţinută şi de un alt text, o filă din Palia de la Orăştie păstrată în colecţiile Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia. Menită să înlocuiască textul tipărit pierdut, copia manuscrisă a fost marcată la sfârşit de semnătura copistului: "Pis az Popa Ştefan", şi completată cu o rugăciune semnată în aceiaşi termeni, cu următorul conţinut: "Astăzi spăseniia a toată lumea, cântămu-ţi, Începătoriul vieţii noastre, Domnul nostru I(su)s H(risto)s, Fiiul Tatălui, ce născuşi diîn Tatăl mainte de toate veacurile şi te împeliţaşi diîn Duhul Sfânt şi diîn Marie fată omenişi-te, răstignişi-te şi pre iadu te lăsaşi şi iadul prădaşi şi pre Iuda legaşi şi pre Adam cu Eva întru nălţime rădicaşi şi toate sufletele slobozişi şi dăruişi lumiei mare milă şi viaţă. Pis az Popa Ştefan".

Semnalat încă din 1980, acest exemplar al Paliei a fost luat în calcul chiar şi ca o posibilă piesă a bibliotecii mitropolitane aşa cum ne apare ea descrisă în Zaconicul redactat în anii â80 ai veacului al XVII-lea. Copistul a fost identificat cu preotul omonim din Galda de Jos (jud. Alba), atestat printr-o însemnare olografă din 1701, lăsată pe un exemplar din Chiriacodromionul tipărit la Alba Iulia cu doi ani mai înainte. Aceasta ne spune că la "† Anii Dom(nului) 1701, m(esiţa) noem(brie), 9 zile, de aceasta să să ştie cum să cade a şti, precum au lăsat Gliga Pătru la ceasul morţii sale să cumpere pre sama besearecii Gălzii, unde-i şi el îngropat, unde-i hramul Rojdestvo B(ogorodi)ţi, şi s-au dat această carte anume învăţătoare la toate dumineci preste an şi la praznice mari să-i fie pomeană pentru sufletul său, anume Pătru, şi banii i-au dat pe carte Petcă ş15 florinţi bani ungureşti, şi s-au luoat de la Mihai Typograful - notat ulteriorţ, muiarea lui Gliga Pătru, şi ia să să pomenească. Pomeni G(ospod)i Pătru i jena ego Petcă, iar care popă sau om va vinde cartea această pre bani sau o va lua de la beseareca Gălzii de Gios, acela om sau popă să fie proclet şi afurisit de 300 şi 18 de părinţi sfinţi din Necheia. Pis Popa Ştefan din Galda de Gios".

Popa Ştefan, copistul

În lipsa unei mostre de scriere din manuscrisul de la Mănăstirea "Sfântul Pavel", ipoteza că Simion Ştefan a putut avea înainte de hirotonire atribuţii de copist se poate verifica prin compararea, pe de o parte, a textelor manuscrise din Palia păstrată la Biblioteca Batthyaneum cu însemnarea autografă a Popii Ştefan de la Galda de Jos, iar pe de altă parte, cu grafia unei scrisori din 2 decembrie 1648, a cărei redactare de către mitropolitul Simion Ştefan este în afara oricăror dubii.

La o privire să-i spunem superficială, se observă o diferenţă destul de mare între grafia celor două texte de pe verso-ul filei 38 a Paliei, semnate fiecare în parte de Popa Ştefan, acest aspect atenţionând asupra extraordinarei sale familiarităţi cu arta scrierii.

Argumentul care le diferenţiază categoric şi, mai ales, cronologic, permiţând datarea textului din Palie la mijlocul secolului al XVII-lea, este arhaismul limbii, al vocabularului, dar mai ales al topicii. Desigur, trebuie să avem în vedere că fragmentul inserat în Palie putea fi preluat ad litteram dintr-o traducere veche, pentru care copistul nu avea ştiinţă de versiuni mai noi şi nici nu a îndrăznit să opereze el însuşi corecturi şi adaptări. Acest scenariu este însă mult mai firesc pentru mijlocul secolului al XVII-lea decât pentru începutul celui de-al XVIII-lea, când scria Popa Ştefan din Galda de Jos.

Popa Ştefan şi mitropolitul Simion Ştefan

Compararea textelor semnate de Popa Ştefan cu scrisoarea autografă a lui Simion Ştefan ridică aceeaşi problemă a aspectului oficial sau personal al scrierii, fiind foarte greu de stabilit ce caracter a dat mitropolitul corespondenţei sale cu preoţii Măirean şi Pavel. Tot la o privire superficială, grafia scrisorii se apropie mai mult de cea a fragmentului propriu-zis din Palie, dar analiza detaliată a slovelor este cu totul neproductivă. Se observă mai multe variante de redare a aceleiaşi slove, o analiză grafologică putând oferi destule argumente contrarii ipotezei că avem de-a face cu un singur redactor. Pentru combaterea ei ne-am putea limita doar la modul în care este redat numele Ştefan, pentru care în fragmentele din Palie se foloseşte slova corespunzătoare sunetelor "Şt", în vreme ce scrisoarea este redactată şi semnată de Stefan, izul clasicizant al numelui fiind aproape ostentativ. Cum suntem în anul de graţie 1648, putem considera că forma Stefan - Simion STEFAN în predosloviile Noului Testament şi Psaltirii - reflectă emulaţia intelectuală din preajma Mitropoliei. Semnate doar Popa Ştefan, fragmentele din Palie au fost redactate mai înainte de ridicarea în scaunul arhieresc, după această dată activitatea de scrib încetând oricum, deci şi o anume disciplină a redactării, cu respectarea unor parametri tehnici, ceea ce ar explica şi diferenţele de scriere.

Conchidem, desigur deocamdată doar cu titlul de ipoteză, că cele două texte din Palia păstrată la Biblioteca Batthyaneum şi scrisoarea din 2 decembrie 1648 sunt scrise de aceeaşi persoană: Simion Ştefan, pe care îl surprindem purtând numele de călugărie încă înainte de a fi ales mitropolit, apelativul Popa Ştefan fiind de fapt încetăţenit în acel moment, căci tot aşa îl cunoaşte şi superintendentul Geleji.

Cât despre numele Ştefan, considerat ca fiind obţinut la tunderea în monahism, observăm că acesta este întotdeauna preferatul sau - ca în cazul scrisorii din 2 decembrie 1648 - singurul folosit din propria iniţiativă a mitropolitului. Numele Simion răzbate însă aproape în egală măsură din documentele vremii şi chiar îl surclasează pe cel de Ştefan în însemnarea din manuscrisul dăruit la 1639-1640 popii Mihail de la Mănăstirea Cătălui. Cei doi trebuie să fi fost foarte apropiaţi, din moment ce Mihail se învredniceşte de un asemenea dar. Stabilirea lui Mihail în Ţara Românească sau despărţirea celor doi în 1639, fără posibilitatea întreţinerii unei legături constante, au făcut ca până la Cătălui să ajungă numai vestea ridicării vechiului prieten la rangul vlădiciei, nu şi cea a călugăririi sale anterioare, care a presupus schimbarea numelui. La Cătălui, vlădica Bălgradului a fost astfel cunoscut doar ca Simion, iar în funcţie de momentul dăruirii manuscrisului, putem să stabilim şi momentul călugăririi, petrecut în intervalul de până la alegerea sa ca mitropolit, în martie 1643.