Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Întâlnire a clericilor de pe Valea Lopatnei, județul Prahova
Marți, 14 noiembrie, în biserica Parohiei Zamfira din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, județul Prahova, s-au desfășurat lucrările cercului pastoral al Văii Lopatnei. Activitatea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Mihail Peneș. Referatul „Pastorația vârstnicilor” a fost prezentat de către părintele paroh Constantin Rusu de la Parohia Zamfira, iar după susținerea referatului, a urmat sesiunea de dezbateri. Coordonatorul cercului pastoral, pr. Viorel Marinescu, a punctat bucuria împreună-slujirii și importanța pastorației vârstnicilor în contextul societății actuale. La final, părintele protopop Mihail Peneș, apreciind structura referatului, a dat cuvântul preotului îmbisericit Vasile Vasilescu, de la Parohia Zamfira, care de-a lungul vieții a locuit prin mai multe țări occidentale de unde a putut să aprofundeze modul în care alte țări au grijă de seniori într-un mod instituțional și a împărtășit această experiență cu membrii cercului pastoral.



.jpg)
