Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Întâlnire de lucru la Asociaţia Vasiliada
Marţi, 5 aprilie, reprezentanţii Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, au luat parte la o nouă întâlnire, organizată împreună cu membrii Asociaţiei Asistenţilor Sociali din Arhiepiscopia Craiovei, în scopul elaborării unei strategii menite să îmbunătăţească serviciile sociale la nivelul întregii eparhii. Activitatea s-a desfăşurat la centrul asociaţiei din Craiova. Întâlnirea face parte din proiectul "Reţea teritorială de furnizori creştini de servicii sociale - Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale", implementat de Fundaţia "Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin-Ortodoxă" (IOCC România), în parteneriat cu Federaţia Filantropia şi cu Patriarhia Română. Proiectul este cofinanţat de Fondul Social Europen (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013.(Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
