După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întâlnire de lucru pentru proiectul „Alege şcoala!“ la Craiova
Coordonatorii celor opt centre catehetice din Arhiepiscopia Craiovei împreună cu profesorii de religie implicaţi în proiectul de catehizare „Alege şcoala!“ III s-au întâlnit în şedinţă de lucru cu pr. Ionuţ Sandu, coordonatorul activităţilor de cateheză pe Mitropolia Olteniei. Activitatea a avut loc la Centrul pentru persoane vârstnice „Mitropolit Firmilian“, al Arhiepiscopiei Craiovei, marţi, 26 august. În acest sens, cei implicaţi au fost informaţi cu privire la următoarea etapă a proiectului, ce va fi demarată din luna septembrie a anului curent, privind completarea documentaţiei pentru cei înscrişi în grupele de catehizare.
Cele opt centre catehetice din Arhiepiscopia Craiovei sunt la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi“ din Craiova, la Biserica Oota - Craiova, Biserica „Sfântul Nicolae“ - Craioviţa II, din Craiova, în Parohia Romaneşti din Craiova, la Biserica „Eroii neamului“ din Craiova, în Parohia Ciutura, din Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, la parohiile Strâmba-Jiu şi Rovinari, din Protopopiatul Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
