După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întrunire în Protopopiatul Buhuşi
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Buhuşi a avut loc joi, 16 octombrie 2014, conferinţa semestrială a preoţilor din Protopopiatul Buhuşi. Delegatul Centrului eparhial Roman a fost pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a transmis binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi îndemnul de a lucra „cu timp şi fără timp prin unitate în rugăciune, pentru întreaga Biserică“. După cum ne-a relatat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, pr. Radu Botezatu de la Parohia Lespezi a prezentat referatul cu tema „Constantin Brâncoveanu, ctitor de artă şi cultură veche românească“. Cu acest prilej, pr. protopop Vasile Cozma a făcut o recenzie a referatului prezentat şi a scos în evidenţă motivul pentru care Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost numit şi ctitor de locaşuri sfinte. De asemenea, protoiereul Protopopiatului Buhuşi a remarcat că poporul român trebuie să-şi aducă aminte mereu de jertfa Sfinţilor Martiri Brâncoveni. (C. Ciofu)



.jpg)
