În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Întrunirea preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Iaşilor
La Batalionul 151 Infanterie "Lupii Negri" din cartierul ieşean Tătăraşi va avea loc luni întâlnirea periodică de lucru a preoţilor misionari de caritate din Arhiepiscopia Iaşilor.
Programul va începe la ora 8:30 cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în Biserica cu hramurile "Sfântul Dimitrie" şi "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt", a Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri". După cum ne-a relatat pr. Mihai Prodan, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, la această întâlnire vor participa cei 36 de preoţi misionari de caritate din Arhiepiscopia Iaşilor, dar şi pr. Vilie Doroşincă, protoiereul Protopopiatului Iaşi 2. După Sfânta Liturghie va urma întâlnirea de lucru, în Sala "Briefing" a batalionului. Lct. col. Sergiu Mungiu, comandantul Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri", va prezenta un material referitor la istoricul şi activitatea Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri". Părintele Valentin Păţăligă, preot militar la capela Batalionului, va susţine referatul "Rolul şi importanţa activităţii preotului militar. La ora 12:00, Părintele Mitropolit Teofan va participa la un dialog duhovnicesc cu militarii Brigăzii 15 Mecanizată "Podu Înalt" din Iaşi. (C. Ciofu)