După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întruniri ale preoţilor din Protopopiatele Darabani şi Bârlad
La sediul Protopopiatului Darabani a avut loc ieri conferinţa lunară cu preoţii. Părintele Virgil Buhăianu de la parohia Bajura a prezentat tema „Procedura alegerilor organismelor parohiale“. „Am programat această temă întrucât, în luna ianuarie din acest an, la parohii s-au desfăşurat alegerile pentru consiliile şi comitetele parohiale, dar au fost aleşi şi epitropii pentru o perioadă de patru ani. S-au discutat şi alte aspecte privind activitatea preoţilor la parohii în perioada Postului Mare. Mă refer la intensificarea vieţii pastorale şi liturgice şi la organizarea de colecte pentru Fondul Central Misionar“, a declarat pr. Constantin Pânzariu, protoiereul Protopopiatului Darabani.
Tot ieri a avut loc conferinţa lunară cu preoţii din Protopopiatul Bârlad. Tema „Taina Spovedaniei, rolul ei în refacerea chipului lui Dumnezeu din om. Practici greşite“ a fost susţinută de pr. Daniel Pleşu de la parohia Hălăreşti. „S-a considerat că este binevenită această temă, întrucât suntem în perioada Postului Mare. Întâlnirea lunară cu preoţii prezintă interes mai ales pentru faptul că se discută teme actuale şi interesante“, a declarat pr. Vasile Lăiu, protoiereul Protopopiatului Bârlad, care a adăugat faptul că în partea a doua a întrunirii s-au prezentat ultimele dispoziţii de la Centrul Eparhial Huşi. (C.C.)



.jpg)
