După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Învăţământ obligatoriu de 11 clase
Membrii Comisiei pentru învăţământ au reluat discuţiile la raportul proiectului Legii educaţiei naţionale, preşedintele Mihai Hărdău apreciind că documentul va putea fi finalizat până la începutul lunii ianuarie, "indiferent ce se întâmplă în mediul politic". Învăţământul obligatoriu va cuprinde un an de grupă pregătitoare, patru ani de învăţământ primar, patru ani de învăţământ gimnazial şi doi ani de învăţământ liceal, indiferent dacă este teoretic sau vocaţional. Senatorii din Comisia pentru învăţământ au decis ca obligaţia de a frecventa învăţământul de 11 clase, la forma de zi, să înceteze la vârsta de 18 ani.



.jpg)
