În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
IPS Iosif a conferenţiat la Iaşi
Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, a susţinut miercuri, 25 ianuarie 2009, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“, conferinţa cu titlul „Cuvânt către tineri“. Înalt Preasfinţia Sa a răspuns invitaţiei Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi de a conferenţia, după ce, de sărbătoarea Bunei Vestiri, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi.
IPS Iosif a vorbit despre modalitatea prin care tinerii români din Europa au reuşit să fie atraşi de credinţa ortodoxă. „Mi-am dat seama, colindând toate ţările acestea de mai bine de zece ani, că cele mai multe dintre parohiile noastre sunt tinere. Eram foarte doritor să avem o asociaţie a tinerilor care să îi mobilizeze pe ceilalţi tineri, altfel decât liturgic. Ne-am adunat în jur de 100 de preoţi, tineri din Paris, dar şi din alte ţări, şi, împreună cu Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, am fondat Asociaţia NEPSIS (cuvânt care în limba greacă înseamnă «trezvie»). Am zis că cel mai bun lucru dintre toate este să facem pe cât mai mulţi tineri din lumea ortodoxă, din lume, în general, să cunoască credinţa lucrativă a românilor. Am început în urmă cu zece ani să facem pelerinaje în România, cu câte 50 de tineri. După şapte ani, am reuşit să vedem toată România cu ajutorul ASCOR. Am reuşit să trăim împreună, în România, momente extraordinare, de mare intensitate duhovnicească, de rugăciune mai ales. Ne-am gândit dacă am putea să facem ceva practic, pe lângă aceste pelerinaje sau conferinţe. Atunci ne-am propus să ne ocupăm de copiii orfani din România. Tinerii au început să facă lucruri concrete. Nu le mai ajungea simplul fapt de a veni, de a vedea, de a se hrăni sufleteşte. Voiau să facă ceva pentru ţara noastră. Aceşti tineri au construit ceva împreună, au început să se ocupe de zeci de orfani din România, lăsându-se învăţaţi de Dumnezeu în ceea ce aveau de făcut, în urmarea firească a vieţii lor în Biserică“, a spus IPS Iosif.