În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
IPS Irineu a slujit ieri la Mănăstirea Polovragi
În Duminica a 29-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Irineu a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la biserica Mănăstirii Polovragi din judeţul Gorj, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul slujbei religioase, IPS Irineu a rostit un cuvânt în care a dezvoltat învăţăturile desprinse din pericopa duminicală, referitoare la minunea vindecării elor zece leproşi. Complexul mănăstiresc Polovragi este amplasat la poalele Muntelui Piatra Polovragilor, în apropierea Cheilor Olteţului, şi are o vechime de peste 500 de ani (atestat documentar din anul 1505). (Gh. Cioiu)



.jpg)
