În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
IPS Teofan i-a binecuvântat pe studenţii absolvenţi de la Iaşi
Studenţii absolvenţi de la universităţile publice ieşene "Al. I. Cuza", "Gh. Asachi", "Gr. T. Popa", "George Enescu" şi "Ion Ionescu de la Brad" au fost binecuvântaţi sâmbătă seara de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Rugăciunea de mulţumire a fost citită de IPS Teofan pe un podium amenajat pe Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi. La finalul întâlnirii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan i-a felicitat pe studenţi şi profesori pentru "toată osteneala depusă de-a lungul anilor de studii". "Am rostit o scurtă rugăciune de mulţumire către Dumnezeu pentru tot ajutorul cu care aţi fost înconjuraţi în această perioadă. Pe mulţi dintre dumneavoastră v-am zărit în incinta Catedralei venind la moaştele Sfintei Parascheva. Aţi simţit ajutorul Sfintei, iar aripa sa ocrotitoare v-a însoţit. În rugăciune am înălţat un gând şi pentru ziua de mâine, când veţi pătrunde în viaţă. Nădăjduiesc că toate cele pe care le-aţi dobândit în aceşti ani vor constitui zestrea voastră pe care să o fundamentaţi pe credinţa şi ajutorul lui Dumnezeu. Vă rog pe fiecare să vă gândiţi înainte de a decide să părăsiţi ţara. Să rămâneţi în ţară, iar dacă paşii vă vor fi îndreptaţi către alte zone, să vă întoarceţi cât mai repede acasă. Să vă formaţi o familie şi să aveţi cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Evanghelie, ca izvor de inspiraţie pentru deciziile pe care le veţi lua în viaţă. Dacă veţi împlini cele trei rugăminţi, veţi avea resursele lăuntrice necesare să rezolvaţi problema fundamentală a omului contemporan, şi anume să vă umpleţi golul lăuntric. Dacă veţi avea seva care curge prin rădăcina neamului şi veţi avea Sfânta Scriptură ca element de fundamentare în viaţă, golurile lăuntrice vor putea fi depăşite", a subliniat Părintele Mitropolit Teofan.