Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Irlanda pregăteşte cel mai auster buget din ultimii ani
Guvernul irlandez a prezentat detaliile celui mai auster buget din istoria recentă a statului, care vizează reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe de şase miliarde de euro în 2011. Ministrul de Finanţe, Brian Lenihan, a prezentat parlamentarilor detalii legate de măsurile de austeritate care vor fi introduse anul viitor. Acestea includ reducerea alocaţiilor pentru copii şi a pensiilor din sectorul public. Măsurile sunt esenţiale pentru a preveni acutizarea crizei prin care trece Irlanda şi pentru ca statul să primească asistenţă financiară de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). Bugetul urmează a fi aprobat de Parlament în mai multe şedinţe. Căderea pieţei imobiliare a transformat Irlanda dintr-una din cele mai dinamice economii europene într-un stat care a fost nevoit să ceară ajutor extern pentru acoperirea costurilor finanţării şi sprijinirea sistemului bancar. Bugetul pentru 2011 este cel mai sever dintr-un plan de austeritate de patru ani prin care se vizează economisirea a 15 miliarde de euro.



.jpg)
