Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Jandarmeria Română, sărbătorită la Catedrala din Galaţi
La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi a avut loc ieri aniversarea a 160 de ani de existenţă a Jandarmeriei Române.
Buna cooperare şi sprijinul acordat de-a lungul vremii de reprezentanţii Jandarmeriei cu prilejul marilor evenimente bisericeşti din municipiul Galaţi, precum şi cu ocazia procesiunilor, pelerinajelor, sfinţirilor sau hramurilor de biserici şi mănăstiri din întreaga eparhie, au creat o strânsă legătură între această instituţie şi Biserică, lucru ce a determinat înfiinţarea în anul 2007, la iniţiativa ierarhului Dunării de Jos, a unui post de preot capelan, care să deservească şi să acorde asistenţă religioasă personalului din cadrul Inspectoratului de Jandarmi - Galaţi.
Anul acesta, în prezenţa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Catedrala Dunării de Jos, a fost săvârşită slujba de Te Deum în cadrul căreia au fost înălţate rugăciuni de mulţumire şi invocare a ajutorului lui Dumnezeu asupra celor care veghează şi contribuie în mod substanţial la menţinerea ordinii publice şi a păcii sociale, angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi - Galaţi, în fruntea cărora s-a aflat dl colonel Mircea Olaru, comandantul unităţii.
În cuvântul său, IPS Arhiepiscop Casian a apreciat buna cooperare între Biserică şi fiii ei "care lucrează în condiţii deosebit de complicate. Înainte de a ne vorbi mai-marii noştri, înainte de a asculta despre aprecieri faţă de realizări din trecut sau proiecte de viitor, jandarmii au ales să le vorbească mai întâi Dumnezeu, aşa cum este şi firesc, în această sfântă şi emoţionantă perioadă a anului, în Săptămâna Patimilor, a Răstignirii şi a Învierii Domnului. De aceea, dorim să mulţumim Domnului pentru prezenţa jandarmilor la rugăciune, lucru care nu este o excepţie, fiindcă dumneavoastră sunteţi în primul rând creştini, care, dincolo de frumoasele uniforme, fiecare dintre dumneavoastră doriţi să aveţi un suflet frumos şi să vă primeniţi pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului Hristos. Sufletul curat şi credincios dă o strălucire şi mai mare acestei demne şi impresionante ţinute a Jandarmului român. Până când Dumnezeu şi oamenii vor împlinini ceea ce am început la Tecuci, ridicarea unei capele cu hramul "Sf. Ştefan cel Mare", proclamăm capelă de ceremonii pentru Corpul de Jandarmi Catedrala arhiepiscopală şi suntem siguri că sunt multe prilejuri în viaţa dumneavoastră, multe bucurii şi încercări, care trebuie arătate şi lui Dumnezeu, care nu ne părăseşte în nicio împrejurare. Vă doresc lumină multă în suflet şi trăirea ce o aveţi la această rugăciune să nu vă dispară niciodată din suflete şi din viaţă. La mulţi şi binecuvântaţi ani!"
Manifestarea a continuat la Teatrul muzical "Nae Leonard", unde au fost rostite alocuţiuni ale reprezentanţilor principalelor autorităţi locale, s-a dat citire mesajelor de felicitare şi a avut loc ceremonia de decernare a plachetelor omagiale.