În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
La Hârlău a avut loc expoziţia de icoane "Trepte către cer"
La Liceul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din Hârlău a avut loc astăzi, 3 martie, vernisajul expoziţiei de icoane „Trepte către cer”. Icoanele au fost realizate în vacanţa de iarnă de 30 elevi ai mai multor instituţii de învăţământ din Protopopiatul Hârlău, informează Radio TRINITAS, pentru care părintele protopop Nicolae Crăciun a declarat: „Icoanele au fost sfinţite în cadrul vernisajului de astăzi, 3 martie, în cancelaria Liceului «Ştefan cel Mare». La finalul slujbei am rostit un cuvânt de învăţătură despre importanţa icoanelor în viaţa noastră a tuturor. Cadrele didactice prezente la acest eveniment, precum şi iconarii prezenţi s-au delectat privind aceste lucrări. La final s-au înmânat diplome tuturor participanţilor, iar domnul director, în cuvântul de încheiere, a mulţumit Protopopiatului Hârlău pentru buna colaborare în activităţile culturale, sociale şi filantropice”.



.jpg)
