Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
La Oradea, a debutat simpozionul dedicat mitropolitului Andrei Şaguna
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea a avut loc ieri deschiderea festivă a Simpozionului naţional „Mitropolitul Andrei Şaguna (1808-1873) - personalitate marcantă a vieţii bisericeşti, culturale şi politice a românilor din Transilvania“, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. La acest moment festiv a participat şi Preasfinţitul Episcop Sofronie al Oradiei care, în cuvântul de deschidere, a arătat că este o mare bucurie pentru Episcopia Oradiei şi pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea organizarea unui eveniment comemorativ în cinstea celui care ocupă un loc de frunte în galeria personalităţilor emblematice ale Bisericii Ortodoxe şi ale neamului românesc: mitropolitul Andrei, baron de Şaguna. „Fără acest mare bărbat, viaţa bisericească a românilor ar fi fost mult mai săracă, astfel că avem datoria să ne aplecăm cu mult respect şi recunoştinţă în faţa a tot ceea ce a împlinit pentru devenirea noastră ca naţiune şi ca Biserică“, a spus Episcopul ortodox de la Oradea.
Cu prilejul deschiderii simpozionului, Universitatea din Oradea a acordat părintelui acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu titlul de Doctor Honoris Causa. Laudatio a fost rostit de pr. conf. univ. dr. Pavel Cherescu, prodecanul Facultăţii de Teologie din Oradea. După momentul decernării titlului, părintele academician a vorbit despre mitropolitul Andrei Şaguna în istoriografia românească, mulţumind, în final, pentru onoarea acordată prin acest titlu academic, Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, la care a trudit timp de decenii. De asemenea, a menţionat că această distincţie îl obligă să-şi continue munca de cercetare ştiinţifică, atât cât Bunul Dumnezeu îi va dărui sănătate şi putere.
Au onorat cu prezenţa la acest eveniment rectorul Universităţii din Oradea, prof. univ. dr. ing. Cornel Antal, decani de la facultăţi, cadre didactice, studenţi, oficialităţi locale, preoţi şi credincioşi.