După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La Tecuci vor fi construite peste 500 de case noi
Pentru refacerea caselor din Tecuci, distruse de inundaţiile de la începutul lunii, sunt necesare 7 mii de tone de ciment şi 20 de mii de metri cubi de cărămidă. Ministrul de Interne Cristian David, aflat în vizită la Tecuci, a promis că în următoarea şedinţă de Guvern va fi promulgată o hotărâre pentru deblocarea fondurilor necesare. Potrivit oficialului guvernamental, în Tecuci vor fi ridicate peste 500 de case, iar materialele de construcţie vor ajunge în oraş până la sfârşitul lunii octombrie. Cristian David consideră că oamenii nu pot să treacă de iarnă în modulele în care locuiesc acum. Horia Irimia, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei a declarat că materialele pentru o casă costă 25 de mii de lei, iar pentru manoperă se vor plăti alte 5 mii de lei.
În urma inundaţiilor din această toamnă, în Tecuci au fost distruse peste 500 de locuinţe şi alte o mie au fost grav afectate. ▲



.jpg)
