Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească la biserica de la Colegiul Pedagogic din Iaşi
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit marţi, 22 octombrie, în biserica de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, la rugăciunea euharistică fiind prezenţi elevi ai instituţiei ieşene de învăţământ pedagogic, dar şi elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” şi membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Iaşi. În cuvântul de învăţătură rostit, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanța definitorie a cercului social în formarea spirituală a unui tânăr:
„S-a rostit, înainte de Sfânta Evanghelie, cuvântul Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni. Și acolo, amintea Sfântul Pavel de cei care sunt următori ai Apostolilor și ai Mântuitorului. Și noi, cei de față, și cei asemenea nouă, am dori să fim următori ai Lui, lucru care nu este deloc ușor. Nu e ușor pentru noi, cei în vârstă, cei cu vârstă mijlocie și, cu siguranță, nici pentru voi nu este ușor. Căci peste tot aflați rațiuni pentru care să nu-I fiți următori. Un lucru care ne ajută foarte mult este însă anturajul – care ne duce spre o zonă sau spre alta. Cu toții avem nevoie de grupul de prieteni, avem nevoie de oamenii cu care să ne petrecem timpul liber, să ne bucurăm, iar acest grup ne poate duce spre o anumită cale. Cred că și voi încercați să fiți următori lui Hristos, ajutați fiind de grupul de prieteni - cei care vă însoțesc la strană, într-o drumeție, la un film sau un spectacol. Având prieteni lângă tine, care au aceeași concepție de viață, vezi că te simți bine, te bucuri de libertate și entuziasm. Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască discernământ în alegerea grupului de prieteni, căci ei sunt ca niște gărzi de corp și de suflet care te ajută să rămâi în picioare. Chiar dacă bat vânturi, chiar dacă vin furtuni, știi că prietenii de lângă tine te vor sprijini mereu”.
Din 2014, Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor desfășoară în acest locaş de închinăciune proiectul „Tineri în Dialog”, elevii având posibilitatea să participe la activități săptămânale (vizionări de film, întâlniri catehetice, cercuri de lectură, dezbateri) și ocazionale (conferințe, seminarii de formare pe diverse teme, liturghii misionare în parohii din mediul rural, pelerinaje și excursii în țară și în străinătate, schimburi de experiență internaționale).
În perioada anului școlar, în fiecare zi de marți, de la ora 6:15, se săvârșește Sfânta Liturghie, la care participă în medie 30 de elevi ai Colegiului Pedagogic.