Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească la Făgăraş
Sărbătoarea "Sfinţilor Martiri Brâncoveni", ocrotitori ai oraşului Făgăraş, dar şi ai întregii Ţări a Făgăraşului, a fost marcată luni, 16 august, prin Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, în demisolul Bisericii "Sf. Ioan Botezătorul". Părintele episcop a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte protopopul de Făgăraş, pr. Ioan Ciocan, paroh al bisericii amintite, şi alţi preoţi slujitori de la parohiile din oraş. "Întreaga ţară a Făgăraşului este ocrotită de Sfinţii Martiri Brâncoveni, aşa cum a rânduit anul trecut Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vizita sa la Făgăraş. Ne bucurăm să vedem credincioşii de aici că au evlavie la aceşti sfinţi martiri şi că au venit să se roage împreună cu noi în această mare zi de sărbătoare", ne-a spus Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul.
La Sfânta Liturghie de la Făgăraş au fost prezente autorităţi locale, printre care şi primarul oraşului, Constantin Sorin Mănduc. Credincioşii au avut posibilitatea să se închine la racla cu moaşte de la Catedrala mitropolitană din Sibiu. "Ne bucurăm că am sărbătorit pentru prima dată pe Sfinţii Martiri Brâncoveni ca ocrotitori ai noştri, ai credincioşilor din Făgăraş. Oraşul nostru nu putea să-şi cinstească ocrotitorii într-un mod mai frumos decât prin acest moment duhovnicesc deosebit", a spus pr. Ioan Ciocan.