Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Liturghie arhierească la Mănăstirea Mraconia

Liturghie arhierească la Mănăstirea Mraconia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 07 Martie 2011

În Duminica Lăsatului sec de brânză, Mănăstirea Mraconia a primit vizita Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Chiriarhul locului a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, iar la sfârşit i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi.

Mănăstirea Mraconia se numără printre cele mai vechi aşezăminte monahale din Episcopia Severinului şi Strehaiei. Se află aşezată pe şoseaua Orşova-Moldova Nouă, în Valea Mracunei, în vecinătatea comunei Ogradena Veche. A fost ridicată în apropierea unei mănăstiri mai vechi, numită "Mracuna". Vechiul lăcaş se găseşte aşezat astăzi într-un loc pitoresc, în faţa fostului drum Traian de pe malul sârbesc al Dunării, unde se află "tabula Traiana". În vecinătatea mănăstirii, pelerinii pot vizita zona "Cazanele", cea mai frumoasă de pe defileu.

Odată cu ridicarea hidrocentralei de la Porţile de Fier I, în anul 1967, vechiul aşezământ a fost demolat, ruinele sale fiind inundate cu timpul.

În anul 1993 s-a aşezat o nouă piatră de temelie, iar în anul 1995, cu binecuvântarea mitropolitului Nestor Vornicescu şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vechea mănăstire a fost reactivată din punct de vedere canonic. Persoana desemnată să se ocupe de zidirea bisericii a fost preotul Cristian Târtea, transferat de la Parohia mehedinţeană Dubova. În şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 28 mai 2008, s-a aprobat transformarea Mănăstirii Mraconia din aşezământ monahal de călugări în mănăstire de călugăriţe. Fresca noii biserici a fost realizată de pictorii severineni Eugen şi Florica Papici. Stareţa mănăstirii este maica Teodora Angheluţă. (Pr. Viorel Vlăducu)