După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Liturghie în limba română la Biserica Vlaherne
Cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în limba română, săptămâna trecută, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, 1 octombrie, la Biserica Vlaherne din Constantinopol. Sfânta Liturghie, la care a asistat şi Preasfinţitul Dionysios de Synnada, a fost săvârşită de părintele Sergiu-Marcel Vlad, parohul Bisericii „Sfânta Muceniţă Paraschevi“ din Istanbul, biserica Comunităţii Ortodoxe Române din Turcia, preotul Gheorghe Croitoru, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Mizil, şi diaconul Silviu-Andrei Neacşu, însoţitorul grupului de pelerini români veniţi din Patriarhia Română. „La acest moment de alese trăiri duhovniceşti au participat aproximativ 100 de persoane, printre care au fost credincioşi ai Parohiei Ortodoxe Române din Istanbul, pelerini din ţară veniţi prin Agenţia de pelerinaj Basilica Travel a Patriarhiei Române, precum şi alţi credincioşi care au dorit să se roage la locul minunii descoperirii Acoperământului Maicii Domnului“, ne-a transmis părintele Sergiu-Marcel Vlad. (Marius Nedelcu)



.jpg)
