La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Locuinţe pentru bucureştenii expropriaţi din Centrul istoric al Capitalei
Consilierii municipali vor lua în discuţie constituirea unor comisii de repartizare a locuinţelor achiziţionate de Primăria Capitalei, destinate persoanelor expropriate pentru cauza de utilitate publică, ca urmare a proiectelor de investiţii demarate de municipalitate. La şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), ce va avea loc luni, 29 septembrie, se va dezbate proiectul care vizează repartizarea locuinţelor pentru persoanele evacuate din Zona Pilot A, din Centrul istoric, dar şi din alte zone. De la începutul acestui an, municipalitatea a cumpărat un număr de 340 de apartamente de pe piaţa liberă, în valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro. De asemenea, în şedinţa de luni, consilierii municipali vor relua proiectele de hotărâre referitoare la situaţia Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului“, aprobarea tarifelor aplicate de RADET Bucureşti pentru lucrări de intervenţie la instalaţiile interioare ale clienţilor, actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii, reabilitarea zonelor urbane cu deficienţe majore în sistemul de canalizare şi alimentare cu apă din municipiul Bucureşti - inclusiv modernizarea sistemului rutier aferent - sectoarele 1 şi 6 şi actualizarea cofinanţării proiectului, prin transferuri de la bugetele locale ale sectoarelor 1 şi 6. Un alt proiect de hotărâre supus dezbaterii consilierilor va fi aprobarea participării municipiului Bucureşti, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Bucureşti.