„Lucrarea doctorului care vindecă prin cuvânt“

Trei preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit duhovnicia vineri, 24 februarie, la Paraclisul mitropolitan "Toţi Sfinţii" din incinta Centrului eparhial. Slujba de hirotesie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Cei trei clerici, pr. Andrei Huidu, de la Parohia Frăţeşti, Protoieria Târgu Jiu Nord, pr. Ion Lascu, Parohia Negoieşti, Protoieria Târgu Cărbuneşti, şi pr. Ionuţ Mihai Viloiu, paroh la Parohia Padeş, Protoieria Târgu Jiu Nord, au fost învestiţi de IPS Mitropolit Irineu cu puterea de a ierta păcatele credincioşilor încredinţaţi spre păstorire. La finalul slujbei religioase, cei trei slujitori au primit câte o diplomă de hirotesie întru duhovnic, Sfânta Cruce şi câte un exemplar din Molitfelnic, cartea liturgică indispensabilă duhovnicului.

După ce i-a binecuvântat, IPS Mitropolit Irineu le-a vorbit tinerilor preoţi despre responsabilitatea ce revine sacerdotului în formarea duhovnicească a credincioşilor şi despre importanţa Sfintei Taine a Spovedaniei în activitatea pastoral-misionară.

"Preotul duhovnic are de înfăptuit lucrarea doctorului care vindecă prin cuvânt, prin învăţătură, dar mai ales prin rugăciune, pentru că rugăciunea este cea care îmblânzeşte sufletul, îl vindecă şi îl face sănătos. De asemenea, pe lângă spovedanie şi rugăciune, credinciosul are mare nevoie de sfat duhovnicesc, de învăţătură şi povaţă care să îl poată ajuta atunci când este în necaz şi nevoie", a arătat Mitropolitul Olteniei.

Hirotesia întru duhovnic este o ierurgie

Din punct de vedere liturgic, hirotesia întru duhovnic este o ierurgie. Etimologia cuvântului ierurgie sau evhologie (de la grecescul ierourghia sau euhologia) se defineşte prin rugăciune sau slujba de rugăciune care este direcţionată asupra omului, asupra lucrurilor, asupra obiectelor şi chiar asupra naturii înconjurătoare. Originea ierurgiilor este foarte veche, rădăcinile lor fiind adânc înfipte în Legea Vechiului Testament, unde îşi găsesc

corespondenţa. Cea mai mare binecuvântare după creaţie este trimiterea Fiului de către Dumnezeu Tatăl în lume pentru a aduce, odată cu venirea Sa printre oameni, Împărăţia cerurilor şi darurile Sale: "Binecuvântată este Împărăţia ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!".

În decursul activităţii Sale mesianice, Mântuitorul Hristos binecuvântează pruncii, binecuvântează şi sfinţeşte pâinile, iar la Cina cea de Taină, tot prin a Sa binecuvântare, a transformat pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Său: "Iar pe când mâncau ei, Iisus luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind l-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi. Că acesta este sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor".

Puterea binecuvântării în Biserică a fost transmisă prin succesiunea apostolică, din generaţie în generaţie la episcopi, iar de la aceştia la preoţi, de aceea în săvârşirea ierurgiilor se folosesc formule sacramentale, desprinse din cuvintele Mântuitorului şi din practica Sfinţilor Apostoli: "Binecuvântarea Domnului peste voi toţi" sau "Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi". În comuniunea sfinţilor, unde "cel mai mic se binecuvântează de cel mai mare" (Evrei 7, 7), creştinii Îl preamăresc pe Dumnezeu, îi binecuvântează pe semeni şi chiar pe cei care îi vrăjmăşesc prin intermediul cultului liturgic, după porunca Mântuitorului: "Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi" (Romani 12, 14). (Diac. Ioniţă Apostolache, Gheorghe Cioiu)