În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Lucrările Adunării eparhiale la Severin
La Centrul eparhial din Drobeta-Turnu Severin s-au desfăşurat joi, 6 februarie, lucrările anuale ale Adunării eparhiale a Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Şedinţa forului ecleziastic a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti şi a slujbei de Te Deum.
Lucrările Adunării, prezidate de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, au avut loc în Sala „Mitropolit Nestor Vornicescu“ a Centrului eparhial. Cei 30 de membri ai Adunării, dintre care 20 sunt mireni, au realizat bilanţul activităţilor eparhiei din anul 2013, sub aspect teologic-educaţional, cultural-misionar şi social-filantropic, şi au aprobat proiectele propuse pentru anul 2014. La finalul întâlnirii, cei prezenţi au vizionat un film despre cele mai importante acţiuni ale Episcopiei Severinului din 2013.
Expunere sintetică asupra activităţii din anul 2013
În cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei sunt 204 parohii, deservite de 222 preoţi şi 76 cântăreţi bisericeşti, funcţionând în cadrul a 5 protoierii: Drobeta-Turnu Severin Nord, Drobeta-Turnu Severin Sud, Strehaia, Vânju-Mare şi Baia de Aramă. Şapte slujitori ai Sfântului Altar desfăşoară activităţi de caritate în instituţiile socio-medicale şi în penitenciarele de pe raza judeţului Mehedinţi. În anul 2013 s-a pus piatra de temelie pentru două noi lăcaşuri de cult, au fost sfinţite două biserici, iar în urma unor ample reparaţii exterioare şi interioare, prin pictare sau repictare, s-au resfinţit alte 5 biserici.
Ţinând cont de îndrumările Sfântului Sinod, cu referire la întrajutorarea parohiilor sărace, din fondul pastoral eparhial, s-au acordat ajutoare în valoare de 189.600 de lei, la un număr de 137 de parohii din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
În judeţul Mehedinţi există în prezent 13 aşezăminte monahale.
Sub aspect cultural, Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, a desfăşurat, în perioada 3-6 iunie 2013, simpozionul internaţional cu tema „Mărturisire, cinstire şi recunoştinţă“, sub genericul „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate“, ediţia a VI-a. Manifestările au fost prilejuite de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2013 ca Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae, la împlinirea a 1.700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313) şi la împlinirea a 110 ani de la naşterea marelui teolog Dumitru Stăniloae şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.
În cursul anului 2013, la Editura „Didahia Severin“ a Episcopiei Severinului şi Strehaiei au apărut 10 titluri de reviste şi cărţi.
Misiune prin intermediul muzicii bizantine şi populare
Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a susţinut în anul 2013 concerte atât în ţară, cât şi în străinătate. Una dintre acţiunile remarcabile ale formaţiei corale s-a desfăşurat la Timişoara, în cadrul spectacolului „Libertatea are chipul lui Dumnezeu“, realizat de către actori de renume, după „Jurnalul fericirii“ de Nicolae Steinhardt. Tot anul trecut a luat fiinţă şi Grupul vocal folcloric „Izvoraşul“ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, care interpretează în special folclor vechi autentic, preluat din manuscrise vechi în notaţie psaltică (bisericescă bizantină). Grupul a imprimat CD-ul „Cântece vechi olteneşti“ şi a fost premiat în cadrul Galei Luceafărul 2013, pentru contribuţia la revalorizarea cântecului vechi românesc.
În perioada prepascală, Eparhia Severinului şi Strehaiei a fost gazda unui spectacol de excepţie, oferit de cel mai premiat cor bisericesc din lume în 2013, Corala bărbătească „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului.
Proiecte pentru tineri şi copii
Activităţile pentru copii şi tineret au vizat implicarea în proiectele Patriarhiei Române („Hristos împărtăşit copiilor“, „Bucuria de a fi creştin“, „Alege şcoala!“), derulate şi în Eparhia Severinului. De proiectele catehetice ale Patriarhiei Române au beneficiat 1.000 de copii din Mehedinţi. Dintre aceştia, 222 de copii au primit şi distincţii.
Tot pentru copii a fost realizată lunar revista „Didahia pentru copii şi părinţi“, s-au organizat pelerinaje şi excursii, concursuri şcolare pe teme religioase şi serbări şcolare cu program religios. De asemenea, prin intermediul emisiunii „Păhărelul cu nectar“, postul de radio Lumina s-a implicat activ în 10 proiecte şi programe cu caracter educativ, în care au fost implicaţi profesori, părinţi şi copii, prin încheierea unor parteneriate cu şcoli şi grădiniţe din judeţul Mehedinţi.
Activitatea filantropică
Personalul specializat al Sectorului social-filantropic a iniţiat mai multe acţiuni, proiecte şi programe, între care se regăsesc: proiectul FORTE - Formare trainică pentru parteneriat social, implementat de Federaţia Filantropia în nouă eparhii ale Patriarhiei Române, printre care şi Episcopia Severinului şi Strehaiei; alimente pentru familiile sărace, având ca beneficiari persoanele aflate în evidenţa Biroului de asistenţă socială. În anul ce a trecut s-a acordat o atenţie deosebită persoanelor cu deficienţă de vedere. În sprijinul acestora, la Editura „Didahia Severin“ au văzut lumina tiparului mai multe cărţi, în scriere braille. Episcopia Severinului şi Strehaiei a editat revista pentru nevăzători „Raze de lumină“, ce a fost distribuită gratuit, Calendarul creştin ortodox pentru nevăzători, editat tot în scriere braille şi distribuit atât în episcopia noastră, cât şi în alte eparhii din ţară. Cât priveşte persoanele cu deficienţă de auz şi vorbire, pentru acestea s-a oficiat săptămânal Sfânta Liturghie în limbaj mimico-gestual.
Pentru darea în folosinţă a Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice Balta, în anul 2013, s-a depus la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice proiectul „Reparare, amenajare şi modernizare a Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice Balta“, contract de finanţare, care a primit răspuns favorabil. Valoarea totală a finanţării este de 619.441 lei, alocaţi pentru anul 2014, bani ce pot fi accesaţi numai prin adăugarea contribuţiei proprii.
250 de muzeografi şi 80 de specialişti în patrimoniu
În anul 2013 s-a încheiat cu succes proiectul „Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional“, derulat în perioada iulie 2010 - martie 2013. S-au format 250 de specialişti în domeniul muzeologiei, 80 de specialişti în gestiune bunuri culturale, au fost inventariate 150 de monumente istorice, fiind realizată o platformă online şi două muzee virtuale. De asemenea, s-au elaborat şi depus trei cereri de finanţare pentru proiecte strategice, proiecte care au îndeplinit criteriile conformităţii administrative şi eligibilităţii şi se află în ultima etapă de evaluare.
Misiunea eparhiei prin organele media
O activitate importantă s-a desfăşurat prin revista „Didahia“, dar şi prin postul de radio „Lumina“. În cadrul studioului video „Lumina“ s-a realizat emisiunea TV „Lumină lină“ şi s-a editat un CD cu „Viaţa şi minunile Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii“ ale cărui moaşte au fost aduse la hramul Catedralei episcopale. De asemenea, s-au îmbunătăţit şi actualizat permanent paginile de internet ale eparhiei: episcopiaseverinului.ro şi radiolumina.ro, pe care se postează ştiri şi informaţii din viaţa Bisericii. Şi tot în acest context amintim de existenţa site-ului de misiune ortodoxă sinaxar.ro, al cărui script este preluat de peste 1.000 de site-uri româneşti. De asemenea, scriptul video numit „Icoana zilei“ a fost preluat de peste 500 de site-uri religioase şi mii de pagini de internet. Materiale realizate cu ocazia celor mai importante evenimente bisericeşti locale au fost oferite spre difuzare posturilor locale media şi către media religioasă naţională.
(Biroul de presă al Episcopiei Severinului şi Strehaiei)