Maica Domnului - icoană a Bisericii

Adormirea Maicii Domnului, cea mai aleasă sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu, a fost cinstită sâmbătă, 15 august, în întreaga Biserică Ortodoxă Română. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat că mutarea Maicii Domnului nu este o despărțire de lume, ci o mutare harică în lumina Preasfintei Treimi.

Preafericirea Sa a pus în lumină profunzimea teologică a mutării Maicii Domnului de la viața stricăcioasă la cea nestricăcioasă: „Mutarea ei nu este o simplă deplasare spațială de la pământ la cer, ci este și o mutație sau o schimbare de la viața pământească stricăcioasă sau coruptibilă la o existență incoruptibilă. O mutare harică a ei în dreapta Fiului său din ceruri, în lumina și pacea Sfintei Treimi. Despre aceasta vorbește Sfântul Apostol Pavel că se va întâmpla la sfârșitul veacurilor, la a doua venire a Mântuitorului, când cei rămași în viață în lumea aceasta, la glasul Arhanghelului, se vor schimba într-o clipită: «Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba deodată, într-o clipită» (1 Corinteni 15, 51-52). Se va face trecerea de la stricăciune la nestricăciune, de la coruptibilitate, de la fenomenul compunerii și descompunerii materiei la incoruptibilitate, la înduhovnicirea maximă a materiei, prin lucrarea Duhului Sfânt. Această schimbare într-o clipită s-a făcut anticipat în cazul Maicii Domnului, care, deși a trecut prin moarte cu trupul, ca despărțire a sufletului de trup, odată cu luarea, ridicarea sau mutarea sa la cer, sufletul și trupul ei au intrat în această viață veșnică fericită. Nu mai revine pe pământ, cum va reveni trupul lui Enoh și al lui Ilie la sfârșitul veacurilor. Această tainică schimbare făcută în trupul mutat la cer al Maicii Domnului a fost o lucrare deosebită a Mântuitorului Iisus Hristos față de mama Sa, din care El S-a zămislit și S-a născut prin lucrarea Duhului Sfânt”.

Ființa umană cea mai apropiată de Sfânta Treime

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat sensul dogmatic al termenilor de „adormire” și „mutare” asociați acestui praznic, evidențiind și demnitatea unică a Maicii Domnului, aceea de a fi ființa umană cea mai apropiată de Sfânta Treime, adevăr mărturisit de Sfânta Scriptură, de imnografia ortodoxă și de icoana praznicului.

 „Această sărbătoare a Maicii Domnului nu este numită nici «înviere a Maicii Domnului» în cărțile noastre de cult, nici «înălțare», deoarece ea nu s-a înălțat la cer cu putere proprie, cum S-a înălțat Hristos, ci ea a fost luată sau mutată la cer de Fiul ei, Cel ce a dorit ca mama Sa să fie alături de El în slava Împărăției cerurilor. Sărbătoarea aceasta este numită în mod corect «adormire» și «mutare», nu «înălțare la cer», «înălțare» și «înviere» fiind termeni folosiți pentru Hristos. Maica Domnului a trecut prin moarte ca toți oamenii, dar nu a rămas cu trupul în stricăciune, ci trupul ei a fost mutat la cer și împreună cu sufletul se află în pacea și bucuria Fiului său, șezând de-a dreapta lui Hristos, Cel Unul din Treime. De aceea, ea fiind în ceruri ființa umană cea mai apropiată de Sfânta Treime, de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, este totdeauna pomenită în cântările Bisericii Ortodoxe imediat după cântările adresate Preasfintei Treimi. Când zicem «Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh», închinăm o cântare Preasfintei Treimi, iar prin formula «Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin» ne adresăm Maicii Domnului. Aceasta rezultă din ceea ce ne spun Sfintele Scripturi, că «împărăteasa a stat de-a dreapta Împăratului» (Psalmul 44, 11), adică a lui Hristos, și din cartea Apocalipsei care spune că ea este în ceruri și are în jur această prezență a lui Hristos, Capul Bisericii, deasupra ei. Maica Domnului este icoana Bisericii, iar Hristos, Soarele dreptății, deasupra ei, este Capul Bisericii, și în jurul ei sunt douăsprezece stele, adică cei doisprezece apostoli (Apocalipsa 12, 1). De asemenea, în icoana Adormirii Maicii Domnului este prezentat și începutul mutării ei în slava cerească. Deși Maica Domnului este așezată pe catafalc, sufletul ei, ca un copil mic îmbrăcat în veșmânt alb, este ridicat în mâinile lui Hristos, în partea stângă a Lui, aproape de inima Lui, pentru că, după cum Maica Domnului a purtat pe brațul stâng, lângă inimă, pe Fiul ei când era copil și L-a arătat lumii, acum, tot așa, Fiul din cer poartă sufletul ei pe mâinile Sale și îl arată îngerilor. Astfel, icoana arată cât de mult prețuiește și cinstește Domnul Iisus Hristos pe mama Sa”, a spus Preafericirea Sa.

Bucuria tuturor celor necăjiți

În cele din urmă, Întâistătătorul Bisericii noastre a conturat chipul luminos al Maicii Domnului ca mamă duhovnicească a întregii lumi și mângâiere a celor suferinzi: „Maica Domnului nu părăsește lumea sau omenirea, pentru că aceasta este lumea pe care Fiul său a creat-o, a iubit-o și a venit în ea, născut din Fecioara Maria, ca să devină Mântuitorul lumii, adică să dăruiască lumii iertare de păcate și viață veșnică. Întrucât Fiul ei dorește ca lumea să se mântuiască, și Maica Domnului dorește ca toți oamenii să se mântuiască și să se bucure de fericirea veșnică din Împărăția Preasfintei Treimi. În viața liturgică a Bisericii noastre, Maica Domnului este ocrotitoarea familiilor, copiilor, mamelor și a părinților în general, fecioarelor, tuturor credincioșilor, bărbați și femei, și, în mod deosebit, este ocrotitoarea săracilor, a văduvelor, a orfanilor, a celor pe care nu-i mai iubește nimeni. De aceea este numită și iubire cu smerenie pentru cei pe care nu-i mai iubește nimeni. Ea este «Bucuria tuturor celor necăjiți»”.