De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Manifestări culturale în cinstea Zilei Naţionale
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, elevii de la Şcoala Specială "Sfântul Mina" din Craiova au pregătit un program festiv de cântece şi poezie. La eveniment au fost prezenţi şi o parte din membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova.
Serbarea în cinstea Zilei Naţionale a României a devenit o tradiţie la Centrul "Sfântul Mina". La ora 11:00, în clubul special amenajat din incinta şcolii, copiii, cu steguleţe în mâini, au recitat poezii şi au cântat în cinstea Unirii românilor din 1918. Cei cincisprezece elevi, cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani, s-au pregătit pentru acest eveniment timp de trei săptămâni. La serbare au fost prezenţi şi directorul şcolii speciale, Daniela Lucia Stanciu, instructorul educativ Marilena Vădeanu, coordonatoarea programului artistic, cadrele didactice şi personal auxiliar, părinţii copiilor şi câţiva membri ai Ascor Craiova. Cu privire la efortul depus pentru organizarea acestei acţiuni, Daniela Lucia Stanciu a spus: "Am trudit foarte mult. O echipă numeroasă de 74 de ca dre didactice le stă la dispoziţie copiilor în fiecare zi pentru a putea dezvolta astfel de programe". Marilena Vădeanu, inspector educativ în cadrul şcolii şi coordonatorul acestui program, a precizat că "s-a lucrat cu pasiune, cu dăruire sufletească, întotdeauna în echipă cu ceilalţi profesori şi educatori". "Chiar dacă efortul a fost maxim, bucuria şi împlinirea, atât a noastră, cât şi a copiilor, este pe măsură", a adăugat ea. Ascoriştii au cântat alături de copii După încheierea programului artistic al elevilor, studenţii ascorişti au cântat alături de copii câteva piese cu conţinut patriotic, specifice momentului festiv. În toamna acestui an Ascor Craiova a semnat un parteneriat cu Şcoala Specială "Sfântul Mina", care se va încheia la sfârşitului anului şcolar 2010-2011. Astfel, mai mulţi voluntari din cadrul Ascor participă periodic la acţiuni desfăşurate în comun cu copiii de la centru, implicându-se activ în stimularea şi promovarea potenţialului de care aceştia dispun, precum şi în procesul de socializare, desfăşurat în cadrul Şcolii "Sfântul Mina".