Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Manifestări dedicate Unirii la Curtea de Argeş
Elevii Seminarului Teologic "Neagoe Basarab" din Curtea de Argeş împreună cu cei ai "Grupului Şcolar Auto" din aceeaşi localitate au fost protagoniştii unor manifestări dedicate Unirii Principatelor la care a participat şi Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat luni, 24 ianuarie, o serie de manifestări dedicate Unirii Principatelor Române, înfăptuită la 24 ianuarie 1859 prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în cele două Principate, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Momentul aniversar a avut loc în Casa de Cultură "George Topârceanu" din Curtea de Argeş, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Înalt Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt în care a amintit cât de important este să ne cinstim înaintaşii care au avut un rol foarte important în trecutul istoric al neamului nostru. Festivitatea se află la a cincea ediţie, fiind rezultatul unui parteneriat încheiat între Seminarul Teologic Liceal "Neagoe Basarab" şi "Grupul Şcolar Auto" din Curtea de Argeş. Lecţie de istorie şi cinstire a înaintaşilor Elevii celor două instituţii de învăţământ au pregătit momente artistice care au scos în evidenţă rolul important al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care a pus bazele României moderne. "Cei prezenţi la festivitate au avut ocazia să asculte un grupaj de cântece istorice şi patriotice interpretate de elevii Seminarului "Neagoe Basarab" din Curtea de Argeş. S-a înţeles, astfel, cât de important este să ne cunoaştem istoria şi în mod deosebit a fost evidenţiat rolul pe care Biserica l-a avut în formarea statului unitar român", a declarat părintele Ciprian Necula, inspector mass-media al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Organizatorii şi-au propus ca idealurile patriotice să reînvie în sufletele tinerilor şi să dezvolte creativitatea înspre respectul naţional. Sub patronajul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, astfel de evenimente sunt organizate frecvent în oraşul Curtea de Argeş, având drept scop cunoaşterea trecutului istoric al neamului românesc.