Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Manifestări închinate Sfântului Evanghelist Matei în Cirié, Italia
Parohia "Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei" din Cirié, Italia, pregăteşte, cu ocazia sărbătoririi hramului, o serie de manifestări duhovniceşti şi culturale. Anul acesta, comunitatea de aici se va bucura de prezenţa Preasfinţitului Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Programul a început din seara zilei de sâmbătă, 12 noiembrie, când Preasfinţitul Părinte Siluan a participat la slujba Vecerniei în biserica parohiei româneşti, iar după slujbă a avut o întâlnire cu oficialităţile civile şi religioase locale, printre care Francesco Brizio Falletti Di Castellazzo, primarul oraşului, şi preşedintele GTT (Gruppo Torinese Trasporti). Duminică, 13 noiembrie, Preasfinţia Sa a participat la Sfânta Liturghie în mijlocul credincioşilor români din Cirié, după care a luat parte la agapa frăţească care a fost organizată la Oratorio Magnetti pentru toţi participanţii preoţi şi credincioşi. Tot cu ocazia sărbătorii ocrotitorului parohiei, ieri, 14 noiembrie, a avut loc lansarea paginii de internet a parohiei (www.parohia-sfantulmatei-cirie.it). Vecernia Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei va fi săvârşită în această seară, fiind aşteptaţi credincioşi din întreaga regiune, după care membrii comunităţii sunt invitaţi la un concert de muzică religioasă susţinut de Corala "Psalmodia Transilvanica" a Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca, condusă de părintele Vasile Stanciu. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din ziua hramului, 16 noiembrie, va fi săvârşită de către un sobor numeros de preoţi din regiunea Piemonte, iar răspunsurile liturgice vor fi date tot de Corala "Psalmodia Transilvanica", după care toţi participanţii vor lua parte la tradiţionala agapă frăţească. "În parohia ortodoxă românească din Cirié, care se află la nord de Torino, s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie pe 28 ianuarie 2007. De atunci, dorinţa comunităţii româneşti locale de a avea propria biserică a crescut, aşa că Parohia ortodoxă română "Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei" din Cirié a fost constituită, printr-o hotărâre a Consiliului Eparhial, pe 5 august 2008", a declarat părintele Vasile Timiş, parohul parohiei din Cirié.