La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Mărţişoare pentru persoanele care se confruntă cu adicţii
În cadrul Programului "Sfântul Dimitrie Basarabov", de informare şi consiliere în adicţii, s-a organizat în ultima parte a lunii februarie o campanie de confecţionare de mărţişoare, care au fost ulterior expuse spre vânzare în mai multe parohii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Banii astfel adunaţi vor fi utilizaţi pentru continuarea programului de consiliere a persoanelor care se confruntă cu adicţii, dar şi pentru realibilitarea centrului în care se desfăşoară activităţile specifice programului.
Coordonatorul proiectului, Nicoleta Amariei, a oferit, conform Radio Renaşterea, mai multe informaţii despre derularea acţiunii din 1 martie. "Pe lângă toate activităţile de consiliere, avem şi un centru de zi, în cadrul căruia desfăşurăm activităţi de terapie ocupaţională, confecţionăm icoane, decoraţiuni. În această perioadă am confecţionat mărţişoare pe teme religioase, mărţişoare cu care am participat la târguri destinate organizaţiilor nonguvernamentale, dar cu care am mers şi în câteva dintre parohiile din arhiepiscopia noastră, unde, în schimbul unei donaţii, s-au putut achiziţiona aceste mărţişoare", a precizat acesta. Programul "Sfântul Dimitrie Basarabov" funcţionează în Cluj-Napoca din anul 2001, în cadrul Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine "Christiana", printr-un parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Centrul Misionar Creştin Ortodox SUA. Misiunea programului este de a oferi alinare, putere şi speranţă semenilor afectaţi de adicţii şi lipsiţi de o alternativă eficientă de a le face faţă. Centrul deserveşte zilnic peste 20 de persoane cu astfel de probleme. (Cosmina Nicoară)